În luna iulie începe recepția noului stadion de fotbal din Craiova

Recepția noului stadion de fotbal din Craiova va începe în luna iulie, lucrările fiind realizate în prezent în proporție de 80%, iar din toamnă se vor putea ține meciurile, a anunțat miercuri reprezentantul firmei constructoare, cu prilejul vizitei la acest obiectiv a președintelui Camerei Deputaților, Liviu Dragnea.

"Lucrările sunt realizate în proporție de 80%. Începem recepția în iulie și cu siguranță în toamnă se poate juca după ce primim și avizul de funcționare", a spus reprezentantul firmei constructoare.

Liviu Dragnea a afirmat că în noul stadion de la Craiova toți iubitorii de fotbal din sudul țării își pun foarte mari speranțe.

"Craiova Maxima a rămas în sufletul nostru și pentru memoria tuturor celor care au făcut istorie aici era nevoie de acest stadion și pentru toți microbiștii din sud aveau nevoie de hrana asta a orgoliului pentru că sunt foarte multe talente. Baza sportivă în general este importantă și atunci am discutat pentru întreg complexul, a fost o gândire strategică a primarului de atunci, Olguța Vasilescu. Apreciez modul în care a lucrat constructorul, faptul că își respectă toate termenele și calitatea lucrărilor, m-am interesat la cei de la CNI și am aflat că lucrarea este de calitate foarte bună și în termen. Este un obiectiv național pe care eu cred că și Olguța este de acord să îl integrăm în prinosul pe care la anul vrem să îl aducem Centenarului, Craiova poate întâmpina 100 de ani de la Marea Unire cu acest proiect", a spus Dragnea.

La rândul său, Lia Olguța Vasilescu a spus că în această zonă lucrările s-au desfășurat cu dificultate pentru că pânza freatică este foarte sus. "Aici pânza freatică este foarte sus, din cauza asta am avut probleme și cu stadionul de atletism, dar eu zic că ce a fost greu s-a depășit și de aici intrăm în linie dreaptă", a afirmat Olguța Vasilescu.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Foarte interesante amănunte...

2 VIDEO Circotecă între RTV și Realitatea Plus la protestul minerilor

3 Fost șef MI6 / Iranul „a jucat destul de bine o mână slabă” și are „un avantaj strategic” în fața SUA după ce Trump ar fi pierdut inițiativa

4 „Nu este corect ca cineva să dea foc lumii, iar restul să înghită cenușa”

5 Judecați voi... / BNS refuză întâlnirea cu Bolojan pe motiv că are programată o ședință cu Grindeanu, dar îl acuză pe premier de „dispreț”...