În Noua Zeelandă se află cea mai mobilă falie tectonică de pe Terra

În Noua Zeelandă se află cea mai mobilă falie tectonică de pe Terra

Falia Alpină care se întinde pe o mare parte din lungimea insulei South Island din Noua Zeelandă s-a deplasat mai mult în ultimii 25 de milioane de ani decât orice altă falie de pe Terra, au declarat marți oameni de știință din Noua Zeelandă, citați de agenția de știri Xinhua.

Studiul efectuat de aceștia a arătat că în acest moment cele două părți ale South Island s-au deplasat una față de cealaltă cu peste 700 de kilometri de-a lungul Faliei Alpine, schimbând profund înțelegerea mișcărilor tectonice din Noua Zeelandă.

"A fost larg acceptat că Falia Alpină s-a deplasat cu 450 km de-a lungul timpului, pe baza contrabalansării rocilor distincte de pe oricare parte a faliei. Dar, conform dovezilor găsite în natură pe fundului oceanului, am știut că schimbarea ar trebui să fie mult mai mare", a declarat profesorul asociat Simon Lamb de la Universitatea Victoria din Wellington.

Cercetătorii s-au gândit că răspunsul ar putea consta în forma centurilor de rocă ce traversează Noua Zeelandă pornind de la sud de orașul Dunedin (din sudul țării) și curbându-se până la Falia Alpină, dar nimeni nu a fost în stare să-l dovedească.

"Prin simpla privire într-un alt mod a hărții geologice a Noii Zeelande, laolaltă cu studiile despre direcția de magnetizare a rocilor, am descoperit că dislocarea de straturi a fost de fapt chiar pe Falia Alpină în sine", a spus Lamb.

La momentul respectiv, Noua Zeelandă era o parte din Antarctica și din continentul preistoric Gondwana.

"Nu cred că cineva ar fi crezut în visele sale cele mai delirante că dislocările de straturi ar putea fi atât de mari și, de asemenea, că schimbarea direcției atât de dramatică de-a lungul timpului", a comentat Lamb.

"Este o mare demonstrație a puterii plăcilor tectonice deoarece oferă răspunsuri la o enigmă mai mare, legată de ce s-a întâmplat în Antarctica cu peste 65 de milioane de ani în urmă, pe cealaltă parte a oceanului din Noua Zeelandă în vemea în care dinozaurii cutreierau", a mai spus specialistul.

Falia Alpină, aflată la limita dintre plăcile tectonice ale Pacificului și indiano-australiană, s-a mutat o dată la 1000 de ani, cu aproximativ 27 de metri pe orizontală.

Ea s-a rupt ultima oară în 1717 iar oamenii de știință estimează că există o probabilitate de 28 la sută să se rupă din nou în următorii 50 de ani, probabilitate care este considerată mare conform standardelor globale, mai scrie agenția de știri Xinhua.

AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO Declarație de o lașitate absolută a ministrului PSD al Justiției despre porcăria făcută de „soldații partidului” la CCR

2 „Dacă, în deliberare, un judecător nu se prezintă, el este considerat demis automat” / Un profesor de drept aruncă bomba în curtea CCR

3 Asta înseamnă PSD, oameni buni...

4 „Băi, boschetarilor! Iar faceți manevre cu CCR-ul?” / Val de indignare pe contul de facebook al președintelui PSD, Sorin Grindeanu

5 Panică și răniți la bordul unui zbor Ryanair. Martorii spun că au văzut un avion de vânătoare venind din sens opus, care ar fi produs turbulenţe. „Am …