În orice altă țară din UE după apariția unor astfel de documente ăștia doi ar fi fost arestați! De asta au desființat DNA!

În orice altă țară din UE după apariția unor astfel de documente ăștia doi ar fi fost arestați! De asta au desființat DNA!

În orice altă țară din UE după apariția unor astfel de documente ăștia doi ar fi fost arestați! De asta au desființat DNA! O serie de documente care fac parte dintr-o notă de informare a Autorității Electorale Permanente, după controlul la PSD au fost făcute publice vineri de un deputat PNL. Potrivit acestora, în 2017 și 2018, PSD a plătit sume importante de bani unor firme care ar avea legătură cu jurnaliști, în mod direct sau indirect.

Documentul cuprinde și o listă cu numele acestor firme, dar și cu sumele plătite din subvenții acestora. În documente se precizează sumele sunt aproximative, ”valoarea corectă fiind menționată după finalizarea misiunii de control”.

Nota de informare cuprinde și exemple concrete de cheltuire a banilor, cum ar fi achitarea de către partid a sumei de 1.770.344 de lei în contul persoanei fizice Corneliu Geană, în 2018. După ce în presă au apărut informații cu privire la subvențiile utilizate de Partidul Social Democrat și după declanșarea controlului Autorității Electorale Permanente, Geană a returnat 1.681.754 lei, se precizează în document.

Aceeași sursă mai arată cum, în 2018, din contul bancar deschis pentru încasarea subvențiilor de la stat a fost ”retrasă în numerar o sumă de 290.000 de lei (care nu reprezintă salarii) și depusă în casă, cu precizarea că până la data suspendării controlului echipa de control nu a verificat operațiunile derulate cu numerar și consemnate în registrul de casă”.

Activitatea de control a fost suspendată la data de 23.01.2019 printr-o adresă semnată de președintele de atunci, Daniel Barbu. Acesta a demisionat din funcție în februarie din ”motive personale”.

Ulterior, PSD Alba a încercat să îl nominalizeze pentru această funcție Mircea Drăghici, trezorier al partidului și personaj important în povestea controlului de la AEP. Este vorba despre personajul care a girat personal cea mai mare parte din cheltuielile respective.

Acesta apare ca beneficiar al unora dintre aceste sume, împreună cu soția sa, Georgiana Drăghici. De exemplu, în 2017, ”au fost înregistrate chitanțe care atestă efectuarea unor plăți în cuantum total de 18.000 de lei” către o avocată care i-a reprezentat pe cei doi și nu PSD.

De asemenea, nota de control amintește de faptul că soția celui propus de PSD la șefia AEP, a încasat prin firma sa, Absolut Top Media & More SRL, sume în valoare de peste 500.000 de lei din surse de finanțare publică. Firma a mai încasat peste 680.000 de lei de la partid, din surse private și alți 60.000 de lei i-a încasat Georgiana Drăghici pentru că a închiriat partidului o mașină.






Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Nu le zice rău Ciucă...

4 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

5 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”