În Peru a fost găsită o mumie cu o vechime de 4.500 de ani

Mumia unei femei care a trăit în urmă cu 4.500 de ani a fost găsită în timpul unor săpături arheologice desfășurate la situl Aspero din nordul statului Peru, relatează directmatin.fr.

Cercetătorii apreciază că femeia avea între 40 și 50 de ani când a fost înmormântată, părând a fi făcut parte din civilizația Caral, popor precolumbian care a înregistrat epoca sa de glorie între 3000 și 1800 î.e.n. Ținând seama de felul și locul în care a fost îngropată, femeia avea un statut social ridicat, dovadă fiind bijuteriile găsite asupra ei — printre altele un colier de perle și un pandantiv din scoici.

Ruth Shady, șef al echipei care face săpături în zona în care a fost găsită mumia, afirmă că această descoperire va ajuta istoricii să înțeleagă mai bine civilizația Caral, cea mai veche cunoscută până în prezent în America. "Descoperirea arată indicii de egalitate între genuri, atât femeile cât și bărbații putând juca un rol important și ajunge la un înalt nivel social", a declarat ea Andina News Service.

În cadrul săpăturilor au fost găsite și opt fluiere din oase de animale în apropierea unor locuri de ceremonie, dovedind importanța muzicii în societatea contemporană cu piramidele din Egiptul antic.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Cum pierzi mii de euro cu o mașină fără să-ți dai seama. Modelele care se depreciază cel mai rapid în România

2 Mecanismul psihozei de grup: de ce plâng adepții când le este arestat liderul / Câteva povești ale unor „messia” gen Georgescu

3 Trucurile din restaurante care pot dubla bacșișul și de ce se revoltă clienții

4 Imperiul financiar din România al familiei din spatele șaormei de la Dristor. Unul dintre membri a fost arestat recent în Turcia din motive religioase

5 Fără precedent / Sâmbătă seara, importurile de energie ale României au depășit toată producția internă