În staţiunea bulgărească Pomorie ar putea fi construite insule artificiale precum cele din Dubai

Investitori din Qatar, Abu Dhabi, China şi Coreea de Sud sunt interesaţi să construiască insule artificiale în apropierea staţiunii Pomorie din Bulgaria, după modelul celor din Dubai, relatează Novinite.

În staţiunea bulgărească Pomorie ar putea fi construite insule artificiale precum cele din Dubai (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Terenul din regiune este foarte favorabil, cu o adâncime a mării de numai 5 metri în apropierea ţărmului, ceea ce va face uşoară construirea insulelor, a declarat Kamen Şipkov, arhitect din Pomorie, citat de publicaţia Monitor.

Planurile proprii ale lui Şipkov includ trei insule, cu un pod de 260 de metri care să le conecteze de ţărm.

Pe una dintre insule ar putea fi construite un delfinariu, piscine şi parcuri acvatice, cea de-a doua ar putea să găzduiască un cazino, iar a treia hoteluri de cinci sau şapte stele. Şipkov consideră că ar putea fi construit şi un hotel cu 20 sau 30 de etaje, cum există în portul Barcelona, care se ridică direct din mare.

Staţiunea-oraş Pomorie se află la circa 20 de kilometri de Burgas şi 18 kilometri de staţiunea Sunny Beach, in sudul litoralului bulgăresc. Staţiunea beneficiază de un cadru natural deosebit, fiind amplasată pe o peninsulă stâncoasă care iese in mare pe o distanţă de aproximativ 5 kilometri.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 SURSE Lista miniștrilor din Cabinetul Tomac. Cine sunt favoriții pentru portofoliile-cheie în Guvernul propus de Nicușor Dan

2 Primul general român care spune pe bune ce se întâmplă

3 Țara în care am ajuns să trăim...

4 DOCUMENT Nicușor Dan i-a dat surorii sale, în contul unei datorii, 28.000 de euro din banii donați pentru campania sa electorală / Parchetul General a f…

5 Momentul în care drona a explodat în Portul Constanța, filmat în direct în timpul unei transmisiuni TVR