În timp ce Ucraina, Rusia și întreaga lume urmăresc cu sufletul la gură ultimele momente ale bătăliei pentru Pokrovsk, forțele ruse înregistrează progrese constante în estul regiunilor Zaporojie și Dnipropetrovsk — un segment al frontului dinamic, dar adesea ignorat.

Pe 11 noiembrie, în aceeași zi în care imagini surprindeau un convoi rusesc, asemănat cu o scenă din Mad Max, înaintând prin ceața din Pokrovsk, armata ucraineană anunța retragerea din cinci sate situate la nord de orașul Guliaipole, în regiunea Zaporojie. Decizia a venit pe fondul unei apărări tot mai dificile și dezorganizate.

Aceste progrese rusești marchează o nouă etapă a unei ofensive mai ample, începută încă din iarna precedentă, când trupele Moscovei au cucerit vastele câmpii din sudul regiunii Donețk, aflată atunci sub control ucrainean.

De-a lungul anului 2025, zona de frontieră în care Rusia a avansat cel mai mult — întinderea de stepă unde se întâlnesc regiunile Donețk, Zaporojie și Dnipropetrovsk — a rămas, paradoxal, printre cele mai puțin mediatizate.

Cunoscută drept „câmpul sălbatic”, această regiune a fost slab populată, încă din vremurile în care cazacii zaporojeni și tătarii crimeeni își disputau teritoriul. În perioada tulbure de după Primul Război Mondial, anarhistul ucrainean Nestor Mahno și-a stabilit chiar aici, la Guliaipole, baza de operațiuni.

Această zonă vastă, traversată de râuri mici și lipsită de centre urbane majore, este atât de puțin definită încât nici rapoartele oficiale ale Statului Major nu folosesc o denumire clară pentru ea, scrie Kyiv Independent.

Indiferent cum este numită, apărarea regiunii a fost mult timp o prioritate scăzută pentru Kiev — și pentru atenția publicului internațional.

Dar situația se schimbă rapid. Costul neglijării acestui teritoriu devine vizibil, iar întreaga linie defensivă din Zaporojie ar putea fi curând în pericol.

O zonă stabilă care devine vulnerabilă

De la începutul invaziei pe scară largă, frontul din jurul Huliaipole — un oraș cu o populație de doar 12.000 de locuitori înainte de război — a fost unul dintre cele mai stabile segmente ale frontului. Totuși, noile câștiguri ale Rusiei ar putea deschide un nou front dinspre nord.

Pe 11 noiembrie, purtătorul de cuvânt al armatei ucrainene, Vladislav Voloșin, a confirmat retragerea trupelor din jurul a cinci localități, inclusiv evacuarea completă a satelor Uspenivka și Novomikolaivka — o evoluție semnificativă într-un război de poziții, în care câștigul obișnuit se măsoară în metri sau linii de copaci.

Mai la nord, în regiunea Dnipropetrovsk, trupele ruse avansează spre orașul Pokrovske — care nu trebuie confundat cu Pokrovsk din Donețk.

În ultimele luni, Rusia a redus distanța până la Pokrovske la mai puțin de 15 kilometri, aducând acest nod logistic vital în raza dronelor de atac de tip FPV (first-person-view).

O ofensivă care câștigă teren

Împingerea rusă a început serios după cucerirea orașului Velika Novosilka, în sudul Donețkului — un punct-cheie al contraofensivei ucrainene din 2023. După traversarea râului Mokri Ialî, trupele ruse au avansat treptat spre vest, reușind pentru prima dată, în august, să pătrundă în regiunea Dnipropetrovsk.

Înaintarea a continuat și în nord-estul Zaporojie, de unde acum se desfășoară presiunea asupra Guliaipole.

Spre deosebire de luptele intense din jurul Pokrovsk, Kostiantinivka sau Kupiansk — unde Ucraina a desfășurat brigăzile sale de elită și unități de drone — apărarea „câmpului sălbatic” din sud pare permanent dezorganizată. Lipsa coordonării între unități și retragerile frecvente au împiedicat stabilizarea liniei de apărare.

Cifre care vorbesc de la sine

Potrivit organizației ucrainene Deep State, 69% din câștigurile teritoriale ruse din luna octombrie au avut loc în jurul Guliaipole și în estul regiunilor Zaporojie și Dnipropetrovsk — deși aici s-au înregistrat doar 16% din totalul atacurilor raportate.

Aceasta indică o problemă structurală: Rusia obține teren semnificativ cu resurse relativ reduse, profitând de slăbiciunile defensive ucrainene.

O armată întinsă la limită

Ucraina se confruntă cu o criză acută de personal, iar apărarea unui front de peste o mie de kilometri a devenit o sarcină tot mai grea. Resursele limitate obligă Statul Major să facă alegeri dificile: apărarea Donbasului rămâne prioritară, în timp ce zonele mai puțin populate — precum „câmpul sălbatic” — sunt trecute în plan secund.

Această strategie părea justificată până de curând, însă pe măsură ce Rusia avansează, riscurile se amplifică.

Prin apropierea de Guliaipole dinspre nord, Moscova ar putea, în 2026, să flancheze întreaga linie ucraineană din Zaporojie — una dintre cele mai stabile de la începutul războiului.

O astfel de evoluție ar deschide calea pentru o amenințare directă asupra orașului Zaporojie — o țintă de importanță simbolică și strategică.

Deși o ofensivă directă asupra capitalei regionale pare, deocamdată, improbabilă, simpla apropiere a frontului și extinderea razei de acțiune a dronelor ar putea avea consecințe devastatoare.

O iarnă decisivă

Pe fondul acestor evoluții, Kievul va fi forțat să decidă dacă redistribuie trupe din alte sectoare — inclusiv unități de drone care apără în prezent Donbasul.

Deocamdată, apărarea Guliaipole și Pokrovske se bazează pe brigăzi mecanizate și teritoriale mai slabe, sprijinite de câteva unități independente de drone. Printre ele se numără și forțele de asalt conduse de Valentin Manko, apropiat al comandantului-șef Oleksandr Sîrski, implicat recent într-un scandal privind publicarea unor hărți tactice confidențiale.

Ironia sorții face ca, la doar câteva săptămâni după ce Manko lăuda recucerirea satului Uspenivka, acesta să fi fost din nou ocupat de forțele ruse.

Un echilibru fragil

De la căderea Avdiivka, în primăvara anului 2024, frontul ucrainean a oscilat între ordine și haos. În pofida atacurilor constante, linia de apărare s-a menținut datorită eforturilor soldaților și expansiunii rapide a capacităților de luptă cu drone.

Totuși, zona de confluență a celor trei regiuni — Donețk, Zaporoje și Dnipropetrovsk — a rămas cea mai instabilă.

Pe măsură ce anul 2026 se apropie, această regiune istorică, câmpul sălbatic, ar putea deveni din nou scena unui episod crucial pentru viitorul Ucrainei.