Noaptea de 16 spre 17 decembrie 1989, când la Timişoara oamenii s-au opus evacuării pastorului reformat Laszlo Tokes, a fost momentul în care românii s-au decis să iasă în stradă într-o revoltă spontană împotriva unui regim apăsător şi a unui mod de viaţă pe care îl îndurau tot mai greu.
Evenimentele de la Timişoara au fost o continuare firească, dar mult mai sângeroasă, a mişcărilor petrecute în toate ţările est-europene şi care s-au soldat cu răsturnarea regimurilor comuniste.

Înaintea lui decembrie ‘89, semnele de revoltă nu au lipsit, în noiembrie 1987, ieşirea în stradă a muncitorilor de la uzina Tractorul din Braşov, nemulţumiţi de sărăcia în care trăiau, prefigurând schimbarea regimului Ceauşescu, scrie  Curentul .

Oraşul Timişoara, cu peste 315.000 de locuitori – români, 45.000 de unguri şi 30.000 de germani (şvabi) -, mai apropiat geografic de Occident, cu o deschidere mai mare către lumea de dincolo de graniţe, cu acces la posturile de televiziune din Iugoslavia şi Ungaria, era predestinat să devină locul de unde a plecat Revoluţia.

Totul a început când câteva sute de enoriaşi ai pastorului reformat Laszlo Tokes au aprins lumânări şi s-au rugat pentru ca el să nu fie, conform unei hotărâri judecătoreşti, evacuat şi mutat în altă localitate. Simţind pericolul, oficialităţile locale au încercat să facă uitat ordinul de evacuare.

La 16 decembrie 1989, profitând de protestul enoriaşilor reformaţi, sute de timişoreni s-au adunat în Piaţa Maria, unde au început să scandeze lozinci împotriva regimului dictatorial. S-au format coloane de demonstranţi, care au manifestat în zona centrală a oraşului şi în complexul studenţesc, toată noaptea de 16 decembrie 1989. În urma intervenţiei brutale a forţelor de ordine, s-au înregistrat primele victime şi au fost reţinute de miliţie zeci de persoane.

Împotriva manifestanţilor se folosesc gaze lacrimoge şi bastoane de cauciuc. Încep arestările. În jurul orei 21.00, demonstranţii se retrag, lăsând locul celor care încep să şteargă urmele atacului.

Manifestanţii se regrupează în faţa Catedralei, unde se cred protejaţi. Coloanele pornesc prin oraş şi din nou sunt agresate de forţele de ordine. Pånă după miezul nopţii, cele două tabere se atacă reciproc, au loc adevărate lupte, mulţi demonstranţi sunt loviţi şi arestaţi. Când combatanţii îşi părăsesc poziţiile, oraşul arată ca după război: vitrine sparte, magazine devastate, lozincile „epocii de aur“ distruse. În noaptea de 16 spre 17 decembrie 1989, timişorenilor le-a fost trimis un mesaj de „împăcare“ din partea conducătorilor locali ai PCR: din robinete curgea apă caldă, iar caloriferele erau fierbinţi.

Ordinul de evacuare impus de la Centru se executa. În plină noapte (16 spre 17 decembrie), un echipaj de circulaţie îl conduce pe pastorul Tokes spre judeţul Sălaj. Dimineaţa, armata face o demonstraţie de forţă: blindate trec prin centrul oraşului, coloane de militari străbat Timişoara în pas de defilare, iar fanfara militară intonează marşuri. De cealaltă parte, demonstranţii strâng rândurile, unii îi huiduie pe militarii care defilează, alţii îi lovesc cu pietre, tensiunea creşte odată cu numărul celor care ies în stradă, învingându-şi frica.

Timişorenii se adună în stradă, mai hotarâţi decât în ziua precedentă. Vin şi muncitorii. Se strigă: „Jos Ceauşescu!“, „Jos comunismul!“, „Nu vă fie frică!“.

Distribuie Distribuie Comentarii