Înalt responsabil al serviciilor de securitate din Caucazul rus şi fratele lui, ucişi la Moscova cu focuri de armă

Un înalt responsabil al serviciilor de securitate din Caucazul rus, precum şi fratele lui au fost ucişi cu focuri de armă sâmbătă, la Moscova, au anunţat autorităţile judiciare ruse, potrivit AFP şi TASS.

"Un necunoscut a tras în vestul capitalei asupra a doi oameni, dintre care unul era directorul Centrului de luptă împotriva extremismului din Republica Inguşetia", a anunţat Comitetul de anchetă moscovit într-un comunicat. Ambii au decedat la faţa locului, a precizat această sursă.

Potrivit agenţiei de presă TASS, care citează surse ale poliţiei, înaltul responsabil ucis se numea Ibrahim Eldjarkiev, iar a doua victimă era fratele lui.

La începutul lui ianuarie, acest poliţist de rang înalt a supravieţuit unui atentat. Vehiculul în care se afla a fost mitraliat pe un drum între Cecenia şi Inguşetia, iar trei poliţişti care se aflau în maşină au fost grav răniţi, potrivit unor surse citate de agenţiile de presă ruse.

Inguşetia, republică rusă din Caucaz, se învecinează cu Cecenia, care a fost în anii 1990 şi la începutul anilor 2000 scena a două războaie între Moscova şi o rebeliune separatistă care treptat s-a islamizat.

Centrele de luptă împotriva extremismului, care depind de Ministerul de Interne al Rusiei, sunt însărcinate în special cu combaterea terorismului în Federaţia Rusă.AGERPRES


populare
astăzi

1 Alegeri Ungaria 2026 / Orban e pa, și-a recunoscut oficial înfrângerea! Cu tot cu Rusia și Trump...

2 Un lider african cere Turciei un miliard de dolari și „cea mai frumoasă femeie”. Ce se întâmplă dacă nu i se îndeplinește solicitarea

3 Domnia de 16 ani a lui Orbán asupra Ungariei se încheie cu o înfrângere zdrobitoare la alegeri. Ce măsuri drastice propune câștigătorul Péter Magyar

4 „Kelemen Hunor trebuie să demisioneze de la conducerea UDMR şi să se retragă din politică / Susţinerea oarbă a FIDESZ este al doilea eşec spectaculos al…

5 „O să vezi dezertări și refuzuri în masă în România” / Dezbatere aprinsă despre armata obligatorie