Încă o dovadă că PSD incită oamenii la încălcarea legii! Dumitru Buzatu și mai mulți consilieri PSD au refuzat să poarte mască la şedinţa CJ Vaslui

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Vaslui, Dumitru Buzatu (PSD), a fost avertizat, joi, de reprezentanţii PNL Vaslui cu privire la faptul că încalcă legea, după ce acesta a refuzat să poarte mască de protecţie la şedinţa ordinară a CJ, iar unii dintre consilierii PSD au procedat la fel, informează  Agerpres .

Consilierul PNL Liviu Iacob i-a reproşat lui Dumitru Buzatu că prin refuzul de a purta masca dă un exemplu nepotrivit atât consilierilor judeţeni PSD, cât şi cetăţenilor judeţului, în general.

De asemenea, consilierii judeţeni liberali au invocat o dispoziţie dată chiar de preşedintele CJ Vaslui care prevede obligativitatea purtării măştii de protecţie de către angajaţii CJ şi vizitatorii care intră în instituţie.

"Eu mă simt ameninţat în momentul ăsta prin faptul că mare parte dintre dumneavoastră nu purtaţi corect măştile sau nu purtaţi deloc. (...) Este o lege care a fost votată în Parlament chiar de PSD privind obligativitatea purtării măştii şi vă rog frumos să facem o şedinţă în condiţii legale, în care toţi să ne simţim în siguranţă. (...) Sunteţi mai presus de lege? Asta e în semn de frondă sau de protest? Dacă vreţi, putem merge în faţa prefecturii, să protestăm că ne-au pus măşti", a spus Liviu Iacob.

În replică, Dumitru Buzatu a susţinut că refuză să poate mască de protecţie, însă acest lucru poate fi sancţionat numai de către instituţiile abilitate. El a adăugat că faptul că nu poartă mască nu împiedică bunul mers al şedinţei de Consiliu Judeţean.

"Eu vă rog să credeţi că sunteţi în siguranţă aici. N-am auzit să existe printre noi vreun caz de infectare cu ceva, nu discut despre ceea ce toată lumea discută în momentul acesta. Este foarte bine că v-aţi conformat acestui ordin, dar asta nu înseamnă că toate conduitele trebuie să le fixaţi dumneavoastră. Poate sunt persoane care acceptă să ia şi amenzi şi altceva şi atunci, asta este, trebuie să luaţi notă de aceste conduite. (...) Nu-mi prescrieţi dumneavoastră conduitele mie şi nimeni din această sală! (...) Sunteţi liber să procedaţi cum vreţi! (...) Vreţi să ne luăm la bătaie, ce vreţi să facem? Sunteţi într-un cadru instituţional, nu puteţi să mă obligaţi pe mine, nu puteţi! (...) Nu vreau să port mască şi autorităţile competente pot lua măsurile de rigoare, dar nu sunteţi dumneavoastră autoritatea competentă", a transmis Dumitru Buzatu.

Liberalii au solicitat supunerea la vot a purtării de către preşedintele Buzatu a unei măşti de protecţie, lucru refuzat de acesta pe motiv că "o conduită personală nu poate fi supusă la vot".

Dumitru Buzatu a mai anunţat că nu va purta mască nici la viitoarea şedinţă a Consiliului Judeţean Vaslui.


populare
astăzi

1 Alegeri Ungaria 2026 / Orban e pa, și-a recunoscut oficial înfrângerea! Cu tot cu Rusia și Trump...

2 Un lider african cere Turciei un miliard de dolari și „cea mai frumoasă femeie”. Ce se întâmplă dacă nu i se îndeplinește solicitarea

3 Domnia de 16 ani a lui Orbán asupra Ungariei se încheie cu o înfrângere zdrobitoare la alegeri. Ce măsuri drastice propune câștigătorul Péter Magyar

4 „Kelemen Hunor trebuie să demisioneze de la conducerea UDMR şi să se retragă din politică / Susţinerea oarbă a FIDESZ este al doilea eşec spectaculos al…

5 „O să vezi dezertări și refuzuri în masă în România” / Dezbatere aprinsă despre armata obligatorie