
Încarcerare în masă. Suedia nu mai are loc în închisori și vrea să închirieze celule în altă țară
Suedia se îndepărtează de tradiția reabilitării infractorilor și se apropie de modelul american de încarcerare în masă, avertizează experții, în contextul în care țara se pregătește să închirieze spații în închisorile estoniene pentru a face față creșterii rapide a populației încarcerate.
Această externalizare a locurilor de detenție face parte dintr-un set mai amplu de politici care transformă sistemul suedez de justiție penală, în condițiile în care guvernul de centru-dreapta încearcă să combată violențele comise de bande, iar închisorile atrag atenția asupra supraaglomerării, potrivit The Guardian.
Săptămâna trecută, Ministerul Justiției a anunțat că a cerut administrației penitenciarelor și probațiunii (Kriminalvården) să „facă pregătirile necesare” pentru implementarea acordului cu Estonia.
În baza unei înțelegeri semnate în iunie între Stockholm și Tallinn, până la 600 de locuri în închisorile din țara baltică vor fi disponibile pentru deținuții suedezi.
Numărul deținuților ar putea crește la zeci de mii
Potrivit unui raport recent al Kriminalvården, populația încarcerată a Suediei ar putea crește — în cel mai pesimist scenariu — de la 7.800 de persoane în prezent la 41.000 până în 2034, ca urmare a politicilor tot mai dure, influențate de extrema dreaptă.
Este o schimbare radicală pentru o țară care, timp de decenii, s-a mândrit cu un sistem penitenciar axat pe reabilitare și reintegrare.
Suedia nu este pregătită să gestioneze valul de condamnări la închisoare, în timp ce guvernul încearcă să oprească o explozie de violențe generate de crima organizată.
Șeful de cabinet al administrației penitenciarelor, Joakim Righammar, a declarat că închisorile suedeze se află într-o „situație de criză” din cauza supraaglomerării.
Minori condamnați la peste 10 ani de detenție
O tendință deosebit de îngrijorătoare este numărul copiilor care primesc pedepse lungi: în ultimii ani, o schimbare de abordare a dus la condamnarea unor minori de doar 15 ani la pedepse de peste 10 ani de detenție.
Guvernul, susținut de partidul de extremă dreapta Democrații Suedezi, analizează acum propunerea de scădere a vârstei răspunderii penale de la 15 la 14 ani pentru infracțiunile grave.
Principalul partid de opoziție, Social-Democrații, s-au declarat în favoarea acestei măsuri. Democrații Suedezi au cerut chiar coborârea pragului la 13 ani.
În premieră, începând de anul viitor, guvernul intenționează să introducă închisori speciale pentru tineri, în locul centrelor actuale de îngrijire, unde pedeapsa maximă este de patru ani.
Acord cu Estonia
Ministrul Justiției, Gunnar Strömmer, a declarat că acordul cu Estonia reprezintă „un pas important pentru a degreva administrația penitenciară suedeză” într-o „situație presantă”.
„Pentru ca acest lucru să funcționeze în practică, sunt necesare pregătiri riguroase. Este esențial ca totul, de la securitate și garanții legale până la cooperarea cu autoritățile estoniene, să fie funcțional atunci când acordul intră în vigoare”, a subliniat ministrul.
Totuși, unii consideră că măsura este insuficientă. „Dacă ajungem să avem 40.000 de deținuți, atunci 600 de celule nu rezolvă mare lucru”, a spus Emelí Lönnqvist, cercetătoare în politici penale și sisteme penitenciare nordice la Universitatea din Stockholm.
Lönnqvist consideră că Suedia renunță la principiile reabilitării și se orientează tot mai mult către pedeapsă și „încarcerare cu orice preț”. Guvernul și social-democrații fac jocurile extremei drepte, susține ea.
„Este destul de înfricoșător că toate aceste schimbări au loc fără o dezbatere publică reală”, a spus cercetătoarea. „Ne îndreptăm practic spre o încarcerare în masă, așa cum s-a întâmplat în SUA, și știm că nu funcționează. E invers: lucrurile se vor înrăutăți.”
„Ideea de stabilitate și abordare umană, rațională, a politicilor penale, a dispărut complet în Suedia în acest moment”, a adăugat ea.
Politicienii nu se mai concentrează pe reabilitare
Olle Jonasson, un pastor din Stockholm care discută frecvent cu copii de 15 ani arestați pentru infracțiuni grave, inclusiv crime, spune că politicienii se concentrează prea mult pe pedepsirea celor vulnerabili și prea puțin pe reabilitare.
Majoritatea copiilor cu care interacționează, spune el, „nu au o identitate criminală”, ci sunt folosiți de bande precum „obiecte de unică folosință”, în timp ce liderii care orchestrează violențele scapă nepedepsiți, adesea fiind plecați din țară.
„Nu spun că ar trebui să scape de consecințe — evident, au comis infracțiuni grave și trebuie tratați ca atare”, afirmă Jonasson. „Dar trebuie să renunțăm la această obsesie a pedepsei și să-i ajutăm să găsească o a doua șansă.”
Societatea, adaugă el, „calcă în picioare veriga cea mai slabă”.
Propunerea de transfer al deținuților în Estonia — aflată la 400 de kilometri, peste Marea Baltică — trebuie încă aprobată de parlamentele ambelor țări, dar Ministerul Justiției din Suedia estimează că acordul va intra în vigoare în vara anului 2026.
Ministerul respinge acuzațiile că Suedia renunță la reabilitare în favoarea încarcerării în masă, invocând proiectele pe care le derulează în domeniul prevenirii criminalității.
Sursa: adevarul.ro