Incendiu cu victime la un spital din apropierea orașului Hamburg

Un om a murit şi 22 au fost răniţi, şase dintre ei grav, într-un incendiu survenit joi seara la un spital din Uelzen, în apropiere de Hamburg, informează dpa şi AFP, conform Agerpres.

Mașină de pompieri, parcată, Germania. Doi pompieri în uniformă

Mașină de pompieri, Germania. Foto: Arhiva Adevărul

Focul a izbucnit joi seara târziu la etajul al treilea al spitalului şi a cuprins mai multe saloane cu pacienţi. Majoritatea victimelor au arsuri şi au inhalat fum, au menţionat pompierii şi poliţia locală .

Cei circa 140 de pompieri mobilizaţi au reuşit să stingă rapid incendiul. Pacienţii evacuaţi au fost mutaţi fie în altă aripă a spitalului, fie la spitale învecinate.

Potrivit primelor estimări, pagubele materiale s-ar putea ridica la peste un milion de euro, a menţionat poliţia într-un comunicat.

Autorităţile au lansat o anchetă pentru a stabili cauza incendiului.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte