Incendiu pe un feribot italian în largul Greciei

Un incendiu a izbucnit duminică dimineață la bordul unui feribot italian, surprins de vremea rea în largul coastelor Greciei, o operațiune de salvare fiind în curs pentru evacuarea celor 466 de pasageri aflați la bordul său, a anunțat garda de coastă elenă.

"Norman Atlantic", care navighează sub pavilion italian, a părăsit portul elen Patras la ora locală 05:30 (03h30GMT) duminică dimineața în direcția portului italian Ancona și a trimis un semnal de alertă, în timp ce se afla la circa 33 mile nautice de mica insulă grecească Othonoi.

Incendiul a izbucnit, potrivit informațiilor preliminare, în cala feribotului, în zona de parcare a automobilelor, relatează canalul tv Skai, citat de Ria Novosti.

Conform aceluiași post de televiziune, la bordul "Norman Atlantic" se află 411 de pasageri și 56 membri ai echipajului, inclusiv 22 de italieni și 34 de greci.

Persoanele de la bordul feribotului sunt evacuate cu plute de salvare și bărci, dar nu toți au avut loc și, după cum au relatat martori, unii au sărit în apă, ca să scape din calea focului. Trei nave au fost trimise în ajutor, în contextul în care vântul bate cu putere.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Ce avem noi aici? / Băluță, cu prospătura la Paris?

2 Lucrare turcească pe viaductul de la Boița, pe autostrada A1...

3 Câți bani iei la pensie în 2026 după 15, 25 sau 35 de ani de muncă. Calcule exacte

4 VIDEO Încă o dovadă că „mielul lui Dumnezeu” este un fariseu / Reacția scandaloasă a lui Gigi Becali când a fost întrebat din ce bani și-a luat opt mași…

5 Baronul PSD Vasile Iliuță și-a trecut numele pe un indicator stradal în Italia după ce a cumpărat un complex turistic la preț de chilipir