Incident la gara din Marsilia: Suspectul reţinut este cetăţean bulgar

Bărbatul cu comportament suspect reţinut duminică la gara din Marsilia este cetăţean bulgar, şi nu cecen cum a susţinut iniţial, transmit luni BTA şi dpa, citând procuratura franceză.

Bărbatul în vârstă de 48 de ani a fost arestat în gara Saint Charles din oraşul din sudul Franţei după ce un pasager i-a alertat pe jandarmi pentru că se comporta "ciudat". Asupra sa au fost găsite echipamente electrice şi electronice din care s-ar fi putut produce un dispozitiv exploziv, a explicat procurorul Xavier Tarabeux.

Gara Saint Charles a fost închisă ulterior timp de patru ore pentru ca geniştii să poată face verificări.

Echipamentul găsit nu este periculos în sine, dar ar putea fi folosit pentru fabricarea unei bombe artizanale, a menţionat procurorul.

Iniţial, suspectul a susţinut că este cecen şi vorbea ruseşte . El are deja în cazier o tentativă de omor şi urmează să fie pus sub acuzare, a mai precizat procurorul francez.

Primarul din Marsilia, Jean Claude Gaudin, a afirmat că a fost dejucat un atentat terorist, dar că nu a fost sesizată secţia antiteroristă a parchetului de la Paris. AGERPRES


populare
astăzi

1 Haos în PSD pe tema reorganizării țării: două județe vor deja să se unească

2 Regula japoneză de la masă care îi ajută pe locuitorii din Okinawa să trăiască peste 100 de ani

3 Pericolul major pentru România dacă Donald Trump forțează Ucraina să cedeze teritorii

4 Rețea de fraudă cu carburanți și credite IMM INVEST: șefi din Fisc și bancheri, vizați de DIICOT

5 Revoltă în PSD / baronii refuză comasarea comunelor pentru a-și salva mașinăria de voturi