India: Deces al creatorului de modă Satya Paul la 78 de ani

Creatorul de modă indian Satya Paul, al cărui brand, cu numele său, a modernizat sari-ul tradiţional, graţie unor imprimeuri contemporane, a încetat din viaţă la vârsta de 78 de ani, a anunţat familia sa, potrivit AFP.

Pasionat de spiritualitate încă de la o vârstă fragedă, designerul a murit joi într-un ashram din oraşul Coimbatore, aflat în sudul Indiei, unde se recupera după un accident vascular cerebral suferit luna trecută, a precizat fiul său, Puneet Nanda.


Sursa foto: Puneet Nanda / Facebook.com


Născut pe 2 februarie 1942, Satya Paul şi-a făcut un nume în industria de retail odată cu lansarea, în 1980, a "L'Affaire", primul boutique dedicat sari-urilor din India, înainte de a-şi crea propriul brand cinci ani mai târziu.

Creaţiile sale de avangardă au îmbinat tehnicile indiene de ţesut cu paletele contemporane revoluţionând sari-ul, odată cu crearea unor piese în imprimeuri cu buline, zebră sau chiar cu modele abstracte.

Designerul nu s-a limitat însă la sari-uri, proiectând şi accesorii precum eşarfe şi cravate. El a pus pus bazele unei reţele de magazine în opt oraşe indiene, bucurându-se azi de o afacere online înfloritoare. AGERPRES/ (AS - autor: Ana Bîgu, editor: Mihaela Moise, editor online: Simona Aruştei)


populare
astăzi

1 Operațiunea secretă prin care „Numărul 14”, cea mai grea brățară dacică, a fost recuperată din Cehia

2 El este atacatorul din Cracovia

3 VIDEO Momentul bizar cu Aleksandar Vučić care a devenit ținta ironiilor pe internet

4 BREAKING Anomalie la nivelul vortexului polar, nemaiîntâlnită din anii 1950, în noiembrie

5 Controversă la vârf pe tema Neptun Deep: Aurescu și Nicolescu se contrazic cu hărțile pe masă