Individul misterios care știa tot ce mișcă și se vorbește în România. Povestea incredibilă a „geniului rău” din spatele lui Cuza, omul care a organizat primul serviciu de spionaj și informații modern românesc

Un personaj misterios, despre care se spune că era fiul unui miner belgian, a pus pe picioare primul serviciu de informații modern din istoria României. A fost spionul lui Cuza și a făcut o avere din șantaj și trafic de influență.

Spioni și informatori au fost de când lumea. Inclusiv la români. Fiecare domnitor se putea lăuda cu iscoadele sale dibace. Cu toate acestea, sistemele de informații, spionaj și contra-spionaj sunt cu totul altă poveste. Este vorba despre servicii bine organizate, cu oameni pregătiți în mod special sau cu niște calități deosebite, plus o metodologie clar de operațiuni. Pe teritoriul românesc, primul serviciu modern de spionaj și informații, pe scurt primul SRI din istoria noastră națională, a fost înființat în timpul lui Alexandru Ioan Cuza. Mai precis, prin Înaltul Ordin de Zi, numărul 83, de pe 12 noiembrie 1859 a fost înființat Statul Major General al Armatei, în componența căruia se afla și o anumită Secție a II a, care era primul serviciu de informații al armatei române, condus de sublocotenentul Gheorghe Slăniceanu. În paralel, Cuza a avut însă și un sistem de informații civil, extrem de eficient. Vodă știa tot ce mișcă, fiind utilizate metode moderne, mai ales pentru acele vremuri, cu interceptări de corespondență, inclusiv de mesaje telegrafiate, spionaj și filaj în toată regula. Cel care conducea acest departament neoficial al domnitorului Unirii, cel care era urechile și ochii lui Cuza, se numea Cezar Librecht, un personaj misterios, cu apucături deopotrivă romantice, deopotrivă interlope. A fost implicat în toate dedesubturile politicii lui Alexandru Ioan Cuza și a contribuit decisiv la o serie de evenimente care au schimbat istoria României.

Misteriosul Cezar, un poligot cu meserie avangard pe teritoriul Moldovei

Unul dintre cele mai misterioase și totodată malefice( după cum îl consideră unii) personaje din istoria României a fost un oarecare Cezar Librecht. Nici nu este sigur dacă chiar acesta era numele său real. Nimeni nu pare să știe unde anume, în ce an, în lună sau zi s-a născut. S-a vehiculat că era belgian și că a ajuns în Moldova în circumstanțe dubioase. Există două versiuni oficiale privind apariția lui Cezar Librecht pe teritoriul principatului est-carpatic, prin anii 40.

Prima variantă indică faptul că Cezar Librecht a fost cadet în armata belgiană, dar că a dezertat problema din cauza unor probleme disciplinare sau poate de altă natură. A doua variantă arată că Librecht ar fi fost dat de părinții săi ca servitor în casa unui boier moldovean. Probabil prin intermediul fiului de boier trimis la studii în străinătate. Nimeni nu știe cu certitudine. Interesant este că acest Librecht știa la perfecție vreo trei limbi străine, pe lângă neerlandeza presupus nativă. Adică știa engleză, franceză și germană. În plus avea temeinice cunoștințe inginerești și tehnice. Era un telegrafist extrem de talentat. Tocmai de aceea este posibil ca prima varită să fie adevărată. Adică Librecht a fost un dezertor, care anterior fusese inițiat în meseria de telegrafist, un domeniu foarte nou la acea vreme.

„Asupra originei acestui om care a jucat un rol foarte important sub Domnia Principelui Cuza sunt două versiuni cari nu s-aîi putut încă controla cu siguranţă. Unii pretind că a început prin a fi servitor în casa unui boer din Moldova, care i-a dat crescere şi apoi l-a băgat în serviciul telegrafic din Galaţi, unde a cunoscut mai târziu pe colonelul Cuza, atunci prefect. Alţii susţin că Cesar Librecht, intrat în armata belgiană cu rangul de cadet, ar fi dezertat în urma unui fapt de indisciplină şi s-ar fi refugiat în Moldova. Cunoscend perfect da bine limbele germană, italiană, engleză, avend vaste cunoştinţe de inginerie, ar fi fost însărcinat în timpul rezbelului Crimeei să facă telegraful militar pentru armatele aliate pe câmpul de luptă. Este însă cert că la 1854, ’l găsim şef de serviciu telegrafic la Galaţi”, preciza Dimitrie R. Rosetti în „Dicționarul Contimporanilor”. Având în vedere că știa o meserie atât de nouă și căutată, Librecht a fost imediat remarcat.

Crupierul Cezar, aventurierul Cuza și o prietenie la cazinou

Există o multitudine de informații contradictorii privind începuturile acestui personaj și relația sa de apropiere și confidență absolută cu Alexandru Ioan Cuza. Domnitorul era efectiv prins prin legături nevăzute de acest personaj absolut misterios. Sunt variante care indică faptul că Cezar Librecht lucrase și prin cazinoul din Galați. Mai precis fusese chelner și mai apoi crupier. Acolo l-a cunoscut, în anii 50, pe Cuza, pe vremea aia pârcălab de Galați. Viitorul domnitor al Principatelor Unite era un bon viveur și îi plăcea să-și petreacă serile, ca să nu spunem nopțile, la jocuri de cărți, biliard și alte distracții mondene.

Se spune că acest belgian a legat o prietenie cu Alexandru Ioan Cuza. Mai ales fiindcă Librecht îl ajuta să câștige la cărți. Sau pe românește, să trișeze. Amândoi au observat oportunitățile unei prietenii pe termen lung. Cu toate acestea multe lucruri nu se potrivesc. De ce ar fi lucrat un telegrafist, o meserie nouă și căutată, la cazinoul din Galați? Poate era doar o acoperire? Cine știe. În orice caz, a fost sigur șeful serviciului telegrafic de la Galați. Acolo probabil l-a cunoscut pe Cuza. Și poate mergeau împreună la cazinou. Numai ei ar ști să ne spună.

De la recrut la director sau cum să avansezi de 14 ori în trei zile

Legătura bizară dintre Cezar Librecht și Cuza a continuat și după ce acesta din urmă a ajuns domnitor al Principatelor Unite ale Moldovei și Țării Românești . În 1860, deși era doar simplu soldat, Librecht este avansat direct la gradul de sublocotenent. Imediat ce ajunge în corpul ofițeresc primește și o importantă funcție. Și anume „inspector general al Poștelor și Telegrafelor din toată România”. Din 1864 este numit director general al poștelor și telegrafelor. În mod bizar, Librecht reușește să avanseze de 14 ori, în numai trei zile. Ba chiar eswte numit sublocotenent adjutant al Principelui.

„ Ascensiunea militară a lui Librecht este una în jurul căreia planează în linii mari incertitudinea în aceeaşi măsură în care aceeaşi incertitudine planează în jurul felului în care acesta a ajuns în Moldova. Imediat după Unire, fiind în continuare la Galaţi, Librecht, deja apropiat al lui Cuza, este regăsit în anuarul militar ca fiind sublocotenent adjutant al Principelui, după ce, în trecut, purta doar gradul de soldat. Ascensiunea militară ce are în mod evident legătură cu relaţia sa cu Domnitorul Cuza este una spectaculoasă şi învăluită în mister în condiţiile în care Librecht sare peste aproximativ 14 grade militare în doar 3 zile. În linii mari se presupune faptul că această avansare extraordinară se petrece ca urmare a „activităţii sale remarcabile pe frontul nevăzut al Partidei Naţionale Unioniste". Ulterior, în 1864, îl regăsim în funcţia de maior. Nu va mai fi avansat în grad în timpul domniei lui Cuza. Merită observat faptul că Librecht primeşte ultima sa avansare în grad la 23 mai 1864, la numai 21 de zile de la lovitura de stat a lui Alexandru Ioan Cuza”, precizează colonelul în rezervă, lector universitar doctor Tiberiu Tănase în „Cezar Librecht, şeful serviciului de informaţii creat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza”, pentru revista Art-Emis Academy.

Deși mai mult decât frauduloasă avansarea sa dar și numirea în diferite funcții, Librecht s-a dovedit extrem de capabil în domeniul „Poștelor și Telegrafelor”, iar România îi datorează prima organizare modernă a poștei și telegrafului. Totodată a contribuit decisiv și la prima lege de organizare a comunicațiilor moderne în România, intrată în vigoare la 1 ianuarie 1865. Prin această lege era reglementat inclusiv statutul personalului poștelor și telegrafului dar și metode de lucru și pregătire a acestuia.

Omul care știa tot ce mișcă în Principate

Misterul apropierii lui Cuza de Librecht și avansările bizare, pot fi explicate prin calitățile excepționale ale belgianului într-un anumit domeniu. Și anume al informațiilor și spionajului. Librecht avea o abilitate extraordinară de a afla, de a intercepta și fila. Nu mai vorbim de faptul că nu avea niciun fel de scrupule. Librecht devenise omul din umbră a lui Cuza, singurul în care avea încredere deplină și îl ajuta să afle tot ce mișcă. Librecht reușea să intercepteze convorbirile prin telegraf ale reprezentanților partidelor politice. Ba chiar afla și ce-și scriu prin intermediul corespondenței. Nu era întâmplătoare numirea sa ca director al poștelor și telegrafului. Așa deținea toate pârghiile de a controla informația.

Cezar Librecht a fondat de altfel primul serviciu secret modern de informații, contra-informații și spionaj din România. Afla tot ce se vorbește, inclusiv la nivelul ambasadelor străine. Știa orice informație iese din țară către Rusia, Imperiul Otoman, Franța sau oriunde ducea firul de telegraf.

„ Într-o perioadă lipsită de telefonie şi Internet, controlul singurelor surse de comunicaţii interne şi externe la distanţă reprezintă cheia acumulării unui volum considerabil de informaţii(...) Ca şef al serviciului de informaţii secret ce răspundea direct numai lui Cuza, Librecht avea acces la toate formele de corespondenţă posibilă între partidele româneşti, între membrii partidelor româneşti, între legaţiile diplomatice din spaţiul românesc şi centralele lor străine etc. Orice eveniment intern sau extern putea fi urmărit prin intermediul controlului telegrafului şi al poştei, iar Librecht avea acces neîngrădit în cadrul ambelor instituţii. De asemenea, Librecht putea juca şi pe frontul contrainformaţiilor folosindu-se de aceleaşi instituţii, ceea ce îi oferea acestuia un avantaj strategic remarcabil în gestionarea luptelor interne de putere”, adăuga Tiberiu Tănase în același articol.

„Geniul cel rău” din spatele lui Cuza și beția puterii

Faptul că avea pe toată lumea la mână dar și apropierea incredibilă de domnitor l-au făcut pe Librecht să forțeze nota și să-și facă de cap. Era confidentul lui Cuza. Era era cel care semna scrisorilor domnitorului către amanta sa Maria Obrenovici. Tot Librecht începea să-și dea cu părerea, să sugereze îndepărtarea unei persoane publice, a unui politician sau numirea altuia. De multe ori încasa sume frumoase de bani pentru a mijloci pentru diferite persoane pe lângă domnitor. „Trăind în cele mai strânse legăturicu el şi fiind, pe drept sau nedrept, considerat de mulţi, ca geniul cel reu al acestui Domnitor”, scria același Dimitrie Rosetti.

Datorită traficului de influență, a șpăgilor și a șantajului, Librecht devenise extrem de bogat. Se spune că el ar fi fost artizanul loviturii de stat de pe 2 mai 1864, prin care se deschisese regimul autoritar al lui Cuza. Nu se știe exact cum Librecht nu a știut de ce i se pregătește domnitorului în 1866. Sau poate a știut? Cert este că după abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza , Librecht este arestat. Belgianul a fost acuzat că și-a băgat mâinile până la coate în banii publici. A fost primul caz de corupție, de mare amploare, din istoria modernă a României. În 1866, Librecht primește o condamnare de 10 ani de închisoare pentru corupție. Abia în 1867 reușește să scape basma curată după rejudecarea procesului la Craiova.

Revoluționar de meserie, moare sărac la Paris

Scăpat de închisoare Librecht numai zăbovește pe pământ românesc. Pleacă către Spania acolo unde se alătură trupelor generalului Juan Prim, cel care a jucat un rol important în Revoluția din 1868. Ulterior se alătură trupelor lui Garibaldi în războiul de independență italian. Avea totuși să moară în sărăcie lucie, la Paris. „Atunci pleacă în Spania şi intră cu gradul de colonel în statul-major al generalului Prim contra armatei lui don Carlos. Se distinge la bătălia de la Albega şi i se dă— sau ia singur, nu se ştie bine—titlul de comite d’Albega. La 1870 se reîntoarce pentru câtva timp în Bucuresci spre a se ocupa de afacerile sale personale în procesul ce avea cu Statul pentru despăgubiri băneşti. De aici pleacă în Paris şi, în timpul rezbelului franco-german, face parte din legiunea streină a lui Garibaldi. Se zice că a fost rănit pe câmpul de luptă. În urmă, stabilit în Paris, caută să se amestece în diferite întreprinderi industriale de electricitate, dar nu reuşeşte, şi moare în cea mai mare mizerie”, se arată în „ Dicţionarul Contimporanilor”.