Info. Proasta României, smotocită la Bruxelles. Comunicatul Guvernului minte iar!

Info. Proasta României, smotocită la Bruxelles. Comunicatul Guvernului minte iar! Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Junker, i-a atras atenția marți premierului Viorica Dăncilă, în cadrul unei întâlniri avute la Bruxelles, ”să facă eforturi pentru revenirea la un discurs politic decent pe scena politică românească”, se arată într-o precizare făcută pentru  G4Media.ro de către purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Christian Wigand.

De asemenea, Junker a avertizat-o pe Dăncilă că România se află încă sub monitorizarea atentă a Comisiei Europene în ceea ce privește Justiția și ”a insistat asupra faptului că este crucial ca progresele făcute până acum să nu fie compromise”.

Este pentru prima oară când Comisia Europeană face apel la normalizarea discursului politic, până acum limitându-se la a atrage atenția asupra independenței Justiției și a importanței continuării luptei anticorupție.

Menționăm că în comunicatul oficial transmis de Guvern după întâlnirea Vioricăi Dăncilă cu Jean-Claude Junker nu se face nicio referire la cele două teme scoase în evidență de Comisia Europeană.

Precizarea Comisiei Europene pentru G4Media.ro :

”Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Junker, s-a întâlnit astăzi cu prim-ministrul României, Viorica Dăncilă. La întâlnire au mai participat prim-vicepreședintele Comisiei, Frans Timmermans, și comisarul Corina Crețu.

Principalul punct de pe agenda discuțiilor au fost pregătirile pentru președinția română a Consiliului Uniunii Europene în prima jumătate a anului 2019, care va avea loc într-un moment important pentru Uniune. De asemenea, cei doi au discutat și despre proiectul de buget al Uniunii, despre îmbunătățirile în ceea ce privește fondurile structurale și despre politica economică.

În ceea ce privește Mecanismul de Cooperare și Verificare în cazul României, președintele Junker a subliniat faptul că Comisia Europeană continuă să monitorizeze evoluțiile din țară și a insistat asupra faptului că este crucial ca progresele făcute până acum să nu fie compromise.

Președintele Junker a îndemnat-o pe Viorica Dăncilă să facă eforturi pentru revenirea la un discurs politic decent pe scena politică românească, mai ales având în vedere apropierea președinției UE”.

În comunicatul oficial trimis de Guvernul de la București se precizează doar că tema discuțiilor a fost preluarea de către România a președinției Uniunii Europene și că Dăncilă ”a prezentat ultimele evoluții în ceea ce privește reforma și modificările din sistemul judiciar și a arătat ca finalizarea MCV rămânere un obiectiv important pe agenda guvernamentală”.



populare
astăzi

1 Foarte interesante amănunte...

2 VIDEO Circotecă între RTV și Realitatea Plus la protestul minerilor

3 Fost șef MI6 / Iranul „a jucat destul de bine o mână slabă” și are „un avantaj strategic” în fața SUA după ce Trump ar fi pierdut inițiativa

4 „Nu este corect ca cineva să dea foc lumii, iar restul să înghită cenușa”

5 Judecați voi... / BNS refuză întâlnirea cu Bolojan pe motiv că are programată o ședință cu Grindeanu, dar îl acuză pe premier de „dispreț”...