Înfrângere surprinzătoare pentru o componentă a „trupei Savonea”

O instanță a Tribunalului Pitești a anulat vineri decizia prin care președinta Curții de Apel București, Liana Arsenie, l-a mutat pe judecătorul Felix Șalar, în pofida voinței acestuia, de la Secția a VI-a Civilă la Secția a IX-a Contencios Administrativ, scrie g4media.ro .

Instanța a stabilit că prin această decizie, Arsenie a încălcat principiul inamovibilității magistraților, consacrat atât de legislația română, cât și de jurisprudența Curții de Justiție a UE și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Judecătorul Felix Șalar a susținut în fața instanței că represaliile împotriva sa ar fi fost generate de faptul că a semnat apelul de susținere a judecătorilor Raluca Moroșanu și Laurențiu Beșu, protagoniști în documentarul Recorder „Justiție capturată”, publicat în decembrie anul trecut.

Fără înștiințare, fără consimțământ, fără motivare

Judecătorul Felix Șalar lucrează din 2013 la Secția VI-a Civilă a Curții de Apel București. În mai anul trecut, a acceptat să fie detașat temporar la Curtea de Apel Ploiești, detașare dispusă de către CSM.

La Ploiești, a fost repartizat la o secție de contecios administrativ, sub promisiunea că de la 1 septembrie va fi repartizat unei secții corespunzătoare specializării sale, în drept civil. Cum noua conducere a Curții de Apel Ploiești nu a mai ținut promisiunea, Felix Șalar a cerut să i se întrerupă detașarea și să se întoacă la Secția a VI-a Civilă a Curții de Apel București. CSM i-a aprobat revenirea începând cu data de 15 ianuarie anul acesta.

După o săptămână însă, pe 22 ianuarie, președinta Curții de Apel București, Liana Arsenie, în baza unui aviz dat de Colegiul de Conducere al instanței dat în aceeași zi, a emis o decizie prin care Felix Șalar a fost mutat la Secția a IX-a de Contencios Administrativ. Judecătorul nu a fost consultat, nu i s-a cerut acceptul, iar decizia i-a fost comunicată abia pe 3 februarie.

Decizia nu conținea o motivare reală, ci se limita la formule generale, precum „organizarea eficientă a activității”, „încărcătura medie pe judecător”, și evoca articolul de lege care conferă dreptul președintelui instanței de a lua asemenea decizii.

În loc să se conformeze, Felix Șalar a atacat decizia la Tribunalul Argeș, instanță aflată în afara razei de jurisdicție a Curții de Apel București. Acolo, în contencios administrativ, a deschis două procese: unul de suspendare a deciziei Lianei Arsenie și unul de anulare a aceleiași decizii.

Sancțiuni mascate sub pretextul eficientizării

În primul proces, o instanță de la Tribunalul Argeș a respins acțiunea, dar în recurs, Curtea de Apel Pitești a întors verdictul și, pe 24 aprilie, a dispus prin sentință definitivă suspendarea deciziei de mutare până la soluționarea procesului privind anularea actului administrativ.

În al doilea proces, Tribunalul Argeș a admis acțiunea și, pe 17 iulie, a anulat decizia Lianei Arsenie, hotărâre ce poate fi atacată cu recurs tot la Curtea de Apel Pitești.

Această ultimă sentință încă nu are motivarea redactată, dar cea din 24 aprilie e motivată și din document se pot afla mai multe amănunte despre desfășurarea „ostilităților”.

Conducerea Curții de Apel București a susținut că decizia de mutare de la Secția VI la Secția IX a fost determinată ne nevoia unei mai bune administrări a justiției, justificat de faptul că la Secția a VI-a Civilă, unde vroia să rămână Felix Șalar, nu mai erau locuri disponibile. Judecătorul a demonstrat însă că în acea perioadă tocmai se eliberaseră patru posturi, prin pensionarea sau transferul unor magistrați.

Mai rezultă din document că mutarea judecătorului a fost premeditată și bine pregătită. De exemplu, la Secția a IX-a Contencios funcționa, prin delegare de la Tribunalul București, judecătoarea Marilena Neacșu. Înainte de a-l instala pe Felix Șalaru, Liana Arsenie i-a întrerupt, înainte de termen, delegarea judecătoarei Neacșu, ca să-i facă loc lui Șalar.

Aceste manevre l-au determinat pe Felix Șalar să susțină în fața instanței că mutarea sa nu poate fi explicată decât prin aceea că este de fapt o sancțiune mascată, primită fie pentru că a cerut încetarea detașării la Ploiești, fie pentru că a semnat lista de susținere pentru judecătorii Raluca Moroșanu și Laurențiu Beșu, protagoniști în documentarul recorder „Justiție capturată”, publicat la sfârșitul anului trecut și care a stârnit un mare deranj la Curtea de Apel București.

Felix Șalar a menționat, ca o concidență, că și judecătoarea Marilena Neacșu, cea căreia i-a fost întreruptă delegarea înainte de termen, a fost și ea semnatară a apelului de susținere a judecătorilor Moroșanu și Beșu.

Verdictul

Judecătorii Viorel Terzea, Carmen Anton și Costinel Stăiculescu au acceptat în bună măsură argumentele prezentate de către Felix Șalar și au decis să suspende de la aplicare decizia de mutare luată de Liana Arsenie, până la soluționarea definitivă a procesului ce are ca obiect anularea actului administrativ.

În motivarea sentinței, judecătorii au invocat o bogată jurisprudență a Curții de Justiție a Uniunii Europene și a Curții Europene a Drepturilor Omului, constatând că atât prin decizia luată, cât și prin maniera prin care a dus-o la îndeplinire, Liana Arsenie a încălcat principiul inamovibilității magistraților, unul din pilonii unei justiții echitabile.

Cel mai probabil, o bună parte din argumente se vor regăsi și în motivarea hotărârii prin care Tribunalul Argeș a dispus anularea hotărârii de mutare forțată a judecătorului Felix Șalar.

Decizia Curții de Apel Pitești poate fi accesată aici: Felix Șalar decizia 412 CA Pitesti


Citește și:

populare
astăzi

1 A apărut numele hackerului care a spart baza de date ANCPI / Ar fi vorba despre un tânăr din Algeria

2 Mihai Vasilescu, exasperat de șoferii români: „Nu merităm autostrăzi”

3 Turiști furioși, opriți să linșeze un român acuzat de furt pe Podul Rialto

4 Stenograme din ședința PNL. Ce le-a spus Bolojan înainte de votul pentru „decapitarea” mai multor filiale

5 Bulgaria / Stațiuni accesibile și destinații de lux pe litoralul Mării Negre