Îngrijorare privind întârzierea lucrărilor pe A8. „Un singur cuvânt descriind cu acuratețe situația constatată: dezastru”

Îngrijorare privind întârzierea lucrărilor pe A8. „Un singur cuvânt descriind cu acuratețe situația constatată: dezastru”

Asociația „Moldova vrea autostradă” susţine că există „serioase semne de îngrijorare” privind lucrările de pe şantierele autostrăzii A8, conducerea asociaţiei precizând că există riscul ca segmentul Leghin-Moţca, finanţat din PNRR, să nu fie finalizat la termen.

image

„Asociația «Moldova Vrea Autostradă» trage un puternic semnal de alarmă cu privire la modul de desfăşurare a lucrărilor pe şantierele Autostrăzii Unirii A8 finanţate prin PNRR, care are termen de finalizare vara anului 2026.

După cum se vede din filmările realizate din dronă şi prezentate public pe paginile de social media ale MVA, există serioase şi pe deplin justificate semne de îngrijorare cu privire la modul defectuos în care este gestionată derularea investițiilor în loturile de autostradă din regiunea Moldovei de către Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) pe Autostrada Unirii A8!”, transmite asociația.

Asociația mai constată că zona în care se lucrează la lotul A8 Leghin–Moțca pare „abandonată de constructor”.

„Situația a devenit cu atât mai revoltătoare cu cât, deși lucrările pe lotul A8 Leghin–Moțca au fost demarate încă din luna februarie, constatăm că ne aflăm în fața unui ŞANTIER ABANDONAT de către constructor. Cu atât mai grav este faptul că nu există nicio reacție din partea Beneficiarului, care este direct responsabil pentru respectarea graficului de execuție și buna derulare a contractului.

Şantierul capătului estic al sectorului montan al A8 era în ziua de joi, 19.06.2025, într-un stadiu deplorabil din punct de vedere al mobilizării constructorului desemnat, niciun utilaj al acestuia nu era prezent pe şantier, nicio urmă de angajat al Asocierii S.C. SA&PE CONSTRUCT S.R.L. – S.C. SPEDITION UMB S.R.L. – S.C. TEHNOSTRADE S.R.L pe cei aproximativ 30 km ai lotului, un singur cuvânt descriind cu acuratețe situația constatată: DEZASTRU”, adaugă asociația.

Conducerea asociaţiei consideră că „într-o perioadă extrem de dificilă pentru România din punct de vedere geostrategic, economic şi financiar, o asemenea atitudine şi lipsă îngrozitoare de eficienţă pot fi considerate acte de sabotaj la adresa interesului şi securităţii naţionale”.

Pierderea fondurilor din PNRR şi gradul de doar 22 la sută de absorbţie în cadrul Programului Transport la acest moment sunt uriaşe bile negre la adresa a tot ce înseamnă actul de guvernare. Domnilor din CNAIR şi Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, sunteţi principalii vinovaţi pentru pierderea fondurilor din PNRR prin gestionarea necorespunzătoare a proiectelor de infrastructură rutieră mare pe Autostrada Unirii A8. În al 12-lea ceas, treziţi-vă şi faceţi-vă treaba”, adaugă reprezentanţii Asociaţiei ”Moldova vrea Autostradă”.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa o fi? / Dezvăluiri care dau fiori din Israel

2 VIDEO Restaurație totală! / Velicu, colonelul care a comandat dispozitivul de jandarmi la protestele din Piața Victoriei, este noul șef al Jandarmeriei …

3 Asta nu se mai întâmplase în România! / Măi, oameni buni, chiar atât de imbecili au ajuns aleșii noștri?

4 Luptă în PSD pentru 3 ministere / Cum ar putea arăta viitorul Guvern Bolojan și cine vor fi miniștrii

5 BREAKING LISTA integrală a celor aproape 100 de măsuri fiscale discutate de către partide pentru reducerea deficitului