INS: Rata şomajului în formă ajustată sezonier a urcat la 4,8% în aprilie 2020

INS: Rata şomajului în formă ajustată sezonier a urcat la 4,8% în aprilie 2020

Rata şomajului în România a urcat la 4,8%, în aprilie 2020, egalând nivelul celei din a doua parte a anului 2017, rata şomajului la bărbaţi fiind cu 1,5 puncte procentuale mai mare decât la femei, informează, miercuri, într-un comunicat, Institutul Naţional de Statistică.

'Rata şomajului în luna aprilie 2020 a crescut la nivelul celei de acum 2,5 ani (a doua parte a anului 2017), respectiv cu 0,2 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în luna precedentă (4,8% faţă de 4,6%)', precizează INS.

Numărul şomerilor cu vârsta între 15 şi 74 ani estimat pentru luna aprilie a anului 2020 a fost de 432.000 persoane, în creştere atât faţă de luna precedentă (414.000 persoane), cât şi faţă de aceeaşi lună a anului anterior (355.000 persoane).

Pe sexe, rata şomajului la bărbaţi a depăşit-o cu 1,5 puncte procentuale pe cea a femeilor, valorile respective fiind 5,4% în cazul persoanelor de sex masculin şi 3,9% în cazul celor de sex feminin, se precizează în comunicat.

Pentru persoanele adulte cu vârsta între 25 şi 74 ani, rata şomajului a fost estimată la 3,8% pentru luna aprilie 2020 (4,5% în cazul bărbaţilor şi 3% în cel al femeilor). Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezenta 74,9% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna aprilie 2020, mai arată sursa citată.

Institutul Naţional de Statistică precizează că pentru o interpretare corectă a datelor în contextul actual, trebuie avute în vedere definiţiile specifice Anchetei forţei de muncă în gospodării. Astfel, în accepţiunea anchetei, salariaţii cu contractul de muncă suspendat nu sunt în mod automat clasificaţi drept şomeri conform standardelor Biroului Internaţional al Muncii (BIM). Aceste persoane au un contract de muncă valabil (care nu a încetat) şi deci un drept legitim de a-şi relua activitatea la acelaşi loc de muncă, la sfârşitul perioadei de întrerupere. Dacă durata totală a absenţei este de cel mult trei luni sau, pe durata absenţei, aceste persoane primesc de la angajator o sumă egală cu cel puţin 50% din salariu, sunt considerate în continuare persoane ocupate.

Dacă durata totală a absenţei este mai mare de trei luni şi pe durata absenţei nu sunt plătite sau primesc o sumă mai mică decât 50% din salariu, persoanele sunt considerate şomeri în cazul în care caută activ un loc de muncă şi sunt disponibile să înceapă lucrul şi sunt considerate persoane inactive dacă fie nu caută activ un loc de muncă fie nu sunt disponibile să înceapă lucrul.

"Pentru o caracterizare completă a fenomenelor înregistrate pe piaţa muncii, în contextul pandemiei COVID19, rata şomajului BIM trebuie interpretată în corelare cu datele din surse administrative care, conform datelor publicate de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, indicau la data de 30 aprilie, un număr de contracte de muncă suspendate din cauze legate de şomaj tehnic, de 725.200", se mai arată în comunicatul INS. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

4 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria

5 Așa o fi? /