Inspecția Judiciară a înaintat CSM acțiunea disciplinară în cazul judecătorului din dosarul "Grădinița groazei"

Inspecția Judiciară a înaintat, miercuri, Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) acțiunea disciplinară exercitată în cazul judecătorului constănțean Bogdan Alexandru Arhip, cu privire la modul de instrumentare a dosarului cunoscut sub numele de "Grădinița groazei".

Magistratul de la Judecătoria Constanța a fost cercetat pentru două abateri disciplinare prevăzute de Statutul judecătorilor și procurorilor, potrivit unui comunicat al Inspecției Judiciare transmis la solicitarea AGERPRES.

"Inspecția Judiciară a exercitat acțiunea disciplinară privindu-l pe domnul judecător Arhip Bogdan Alexandru de la Judecătoria Constanța (...), reținându-se că judecătorul, în cazul primei abateri, a omis să verifice din oficiu dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive a controlului judiciar, nu a pus în discuție solicitările experților și a refuzat să discute cererile acestora, a refuzat să pună în discuția părților cererea formulată de una dintre acestea și a stabilit măsuri contradictorii în ședințele de judecată cu privire la modul și calitatea în care au fost citate persoane minore, precum și în privința modului în care urma să se desfășoare audierea, iar în cazul celei de-a doua abateri a manifestat o atitudine improprie caracterului solemn al ședinței de judecată", se precizează în comunicat.

Conform aceleiași surse, acțiunea disciplinară a fost înaintată Secției pentru judecători în materie disciplinară a CSM, care va decide cu privire la răspunderea judecătorului în cauză.

Inspecția Judiciară a început verificările preliminare în cazul magistratului constănțean în luna iulie, iar pe 16 septembrie a fost dispusă începerea cercetării disciplinare.

Președintele CSM, Mircea Aron, a sesizat în luna iulie Inspecția Judiciară cu privire la cazul copiilor de la o grădiniță din Constanța, aflat în curs de judecată.

Potrivit unui comunicat de presă transmis atunci de CSM, Inspecția Judiciară a fost sesizată în vederea efectuării de verificări prealabile cu privire la activitatea, conduita și respectarea obligațiilor profesionale de către judecătorul Bogdan Alexandru Arhip din cadrul Judecătoriei Constanța.

Sesizarea a fost făcută după ce în presă au apărut informații potrivit cărora judecătorul Bogdan Alexandru Arhip a emis mandate de aducere a unor copii de câțiva ani.

În dosarul Centrului educațional și de dezvoltare timpurie ''Micul Regat'' din Constanța, mai multe cadre didactice de la această instituție sunt acuzate de purtare abuzivă, ele fiind judecate după ce au fost reclamate că au maltratat copiii.

AGERPRES


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Cercetător chinez despre kiturile de testare: „Doar 30 până la 50 la sută dintre pacienţii infectaţi au rezult…

2 Date noi / Generalul Nicolae Ciucă, noul premier desemnat. Orban, ministru și posibil vicepremier. 3 miniștri di…

3 Președintele n-a făcut o desemnare, ci o declarație de război! Pesediștii, cu spatele la zid, românii, în sond…

4 TVR / Procurorii DNA l-au căutat pe Codruţ Marta în cimitirul Pipera. Directorul de cabinet al fostului șef al …

5 Primul caz de infecție cu coronavirus, confirmat oficial în România / Un bărbat care a intrat în contact cu ital…

recomandări

Te ia DNA: Dan Popa

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Cum arată zona Fukushima la câțiva ani după dezastru