Inspecţia Judiciară: Acţiune disciplinară faţă de procurorul-şef adjunct al DNA, Marius Iacob, şi de procurorul Carmen Ricu

Inspecţia Judiciară (IJ) a exercitat o acţiune disciplinară faţă de procurorul-şef adjunct al DNA, Marius Iacob, pentru abateri care au legătură cu desemnarea procurorului Carmen Simona Ricu pentru a reprezenta direcţia la judecarea cauzei care avea ca obiect suspendarea executării unui ordin ce o privea pe Mihaiela Moraru Iorga.

Potrivit unui comunicat transmis vineri de IJ, acţiunea disciplinară a fost exercitată faţă de Marius Constantin Iacob pentru nerespectarea dispoziţiilor procurorului ierarhic superior, date în scris şi în conformitate cu legea, precum şi pentru nerespectarea în mod nejustificat a dispoziţiilor ori deciziilor cu caracter administrativ, dispuse în conformitate cu legea de conducătorul Parchetului ori a altor obligaţii cu caracter administrativ, prevăzute de lege sau regulamente.

"Prin desemnarea doamnei Carmen Simona Ricu să reprezinte DNA la judecarea cauzei având ca obiect suspendarea executării Ordinului procurorului-şef al DNA nr. 301 din 5 iulie 2017 privind pe doamna procuror Mihaiela Moraru Iorga a încălcat prevederile articolelor 5 alin. (1) şi (2), 6 alin. (1) şi (2), 7 alin. (1) şi (2) ale Ordinului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) nr. 62 din 1 aprilie 2016 privind participarea procurorului în cauzele civile, precum şi ale pct. 10 lit. C din Anexa 3 la acelaşi ordin, care, pe de o parte, limitează participarea procurorilor DNA în anumite tipuri de cauze civile şi, pe de altă parte, impun participarea în toate celelalte cauze civile, inclusiv cele care privesc activitatea Parchetelor militare, a procurorilor din cadrul Parchetelor de pe lângă instanţe şi de la Biroul de reprezentare al Serviciului judiciar civil din cadrul Secţiei judiciare a PÎCCJ; art. 18 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară al DNA, care reglementează limitativ atribuţiile consilierului juridic al DNA, fără să existe posibilitatea substituirii acestuia în faţa instanţelor de judecată de un procuror din aceeaşi structură", arată sursa citată.

Inspecţia Judiciară a exercitat o acţiune disciplinară şi faţă de procurorul-şef serviciu al DNA Carmen Simona Ricu pentru încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii privind judecătorii şi procurorii, nerespectarea dispoziţiilor procurorului ierarhic superior, date în scris şi în conformitate cu legea, precum şi pentru nerespectarea în mod nejustificat a dispoziţiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul Parchetului ori a altor obligaţii cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente.

Conform IJ, Carmen Simona Ricu a încălcat prevederile articolelor 5 alin. (1) şi (2), 6 alin. (1) şi (2), 7 alin. (1) şi (2) ale Ordinului nr. 62/2016, precum şi ale pct. 10 lit. C din Anexa 3 a aceluiaşi ordin, prevederile art. 18 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară al DNA, prin aceea că, urmare a unei adrese din 16 august emisă de Marius Iacob, a participat, cu încălcarea regimului incompatibilităţilor şi interdicţiilor funcţiei de magistrat, în cauza civilă având ca obiect suspendarea executării Ordinului nr. 301/2017 în calitate de reprezentant al unei persoane fizice, susţinând că a fost mandatată, printr-un înscris sub semnătură privată, de pârâta - procuror-şef al DNA.

Acţiunea disciplinară a fost înaintată Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii care va decide cu privire la răspunderea procurorilor în cauză. AGERPRES


populare
astăzi

1 „Dubaiștii nu s-au gândit la amărâta Românie” / CTP, despre creșterea prețurilor la combustibili și românii blocați în Orientul Mijlociu

2 VIDEO A fost doborâtă și a doua rachetă iraniană trasă spre baza americană de la Incirlik

3 Israel neagă, SUA investighează / Cine a lovit școala de fete din Iran, situată lângă o bază a Gărzilor Revoluționare? Explicațiile experților care au a…

4 „Avem arsenale în locuri de care mulţi nu ştiu” / Administrația Trump susține că SUA au suficientă muniție „nu doar pentru «Epic Fury»”

5 BREAKING Comandanții americani au cerut Pentagonului personal suplimentar pentru 100 de zile de război împotriva Iranului