Inspecţia Judiciară: Acţiune disciplinară împotriva a doi procurori de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov

Inspecţia Judiciară (IJ) a anunţat, luni, că a exercitat acţiunea disciplinară faţă de Claudiu Sandu şi Bogdan Codreanu, procurori la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, pentru mai multe abateri disciplinare.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea disciplinară faţă de Claudiu Sandu şi Bogdan Codreanu, procurori la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, pentru abaterile disciplinare prevăzute de articolul 99 litera i) teza I1, litera m)2 şi litera t) teza I3 din Legea 303/2004 republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

În cazul procurorului Codreanu Bogdan, inspectorii judiciari au reţinut că, luând la cunoştinţă de existenţa unei plângeri penale adresate Secţia de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie, ce viza modul de efectuare a urmăririi penale într-un dosar pe care îl instrumenta, nu ar fi înţeles să formuleze o declaraţie de abţinere, efectuând în schimb numeroase demersuri către SIIJ, sub pretextul soluţionării dosarului mai sus menţionat, în scopul aflării conţinutului acesteia.

Cu privire la prim procurorul Claudiu Sandu, Inspecţia a reţinut că ar fi dat "girul de legalitate" acelor demersuri întreprinse de procurorul cu funcţie de execuţie, în scopul aflării unor informaţii ce serveau satisfacerii intereselor personale şi nu în scopul aflării adevărului în cauza penală aflată în instrumentare şi nu ar fi înţeles să formuleze o declaraţie de abţinere de la verificarea rechizitoriului emis în aceeaşi cauză.

"În cazul ambilor procurori s-a reţinut că nu s-au conformat dispoziţiei cu caracter administrativ, emisă în conformitate cu legea, comunicată ierarhic, refuzând să trimită documentele solicitate la cererea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie", se precizează în comunicat.

Totodată, sursa citată menţionează că, în cazul procurorului Bogdan Codreanu, s-a reţinut că ar fi emis un act după dezinvestirea sa şi sesizarea instanţei de judecată prin rechizitoriu, respectiv o ordonanţă de aplicare a sancţiunii amenzii judiciare faţă de procurorul şef al SIIJ, încălcând astfel, cu ştiinţă, prevederile Codului de Procedură Penală.

De asemenea, arată IJ, în cazul prim-procurorului Claudiu Sandu, s-a reţinut lipsa controlului efectiv de legalitate asupra măsurii dispuse de procurorul cu funcţie de execuţie.

Acţiunea a fost înaintată Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii care va decide cu privire la angajarea răspunderii procurorilor în cauză. AGERPRES


populare
astăzi

1 Un misterios personaj a câștigat de 58 de ori, într-o singură zi, la jocurile de noroc online, 2.000.000 de euro / Statul român n-a mișcat un deget

2 Priviți ce e în enclava spaniolă Ceuta, după ce granița s-a prăbușit! Zeci de mii de africani au invadat zona și ocupă cu forța casele oamenilor. Prem…

3 Cuibul de viespi roșii de la Curtea de Apel București a dat dreptate PSD și a suspendat șase hotărâri luate de Guvernul Bolojan

4 VIDEO Un avion F-35 „stealth” s-a prăbușit lângă baza militară devenită faimoasă cu filmul „Top Gun”

5 Egipt / Morminte de 5.000 de ani dezvăluie originile tehnicilor de construire a piramidelor