Inspecţia Judiciară anunţă că a exercitat acţiunea disciplinară faţă de judecătorul Cristi Danileţ

Inspecţia Judiciară a anunţat joi că a exercitat acţiunea disciplinară faţă de judecătorul Cristi Danileţ de la Tribunalul Cluj, pentru manifestări care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în afara exercitării atribuţiilor de serviciu.

"S-a reţinut că judecătorul, în afara programului de serviciu, a acordat un interviu în cadrul căruia a formulat afirmaţii de natură să ofenseze alte persoane sau instituţii, cu implicaţii politice sau care afectează imparţialitatea autorităţii judecătoreşti", se precizează într-un comunicat al Inspecţiei Judiciare transmis AGERPRES.

Conform aceleiaşi surse, acţiunea a fost înaintată Secţiei pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, care va decide cu privire la angajarea răspunderii judecătorului. AGERPRES


populare
astăzi

1 Haos în PSD pe tema reorganizării țării: două județe vor deja să se unească

2 Pericolul major pentru România dacă Donald Trump forțează Ucraina să cedeze teritorii

3 Regula japoneză de la masă care îi ajută pe locuitorii din Okinawa să trăiască peste 100 de ani

4 Ceva strigător la cer! / Cum ascunde Înalta Curte motivarea prin care a scos din închisoare un primar PNL

5 Nicușor Dan respinge demiterea șefului SPP într-un dialog tensionat la Dublin