Inspecția Judiciară finalizează controlul la DNA

Inspecția Judiciară finalizează controlul la DNA

Inspecția Judiciară (IJ) urmează să finalizeze vineri controlul la Direcția Națională Anticorupție, inspectorii având termen până pe 6 octombrie să înainteze raportul Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

"În cursul zilei de astăzi vor fi finalizate verificările la Direcția Națională Anticorupție, ca urmare a controlului început în 17 iulie. În perioada următoare, inspectorii vor redacta raportul de control care va fi înaintat Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii nu mai târziu de data de 6 octombrie", a declarat, vineri, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IJ, Alin Alexandru.

Pe 4 iulie, Inspecția Judiciară a publicat, pe pagina de Facebook, planul de control pe anul 2017 la parchete, printre care și la Direcția Națională Anticorupție și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pe 17 iulie, Inspecția Judiciară a început controlul la Direcția Națională Anticorupție privind eficiența managerială și modul de îndeplinire a atribuțiilor de către conducerea DNA, verificare ce urma a fi efectuată în perioada 17 iulie — 11 august. Ulterior, IJ a decis să prelungească verificarea până pe 25 august, având în vedere că volumul de activitate real îl depășea pe cel previzionat de inspectori.

În planul de control se preciza că urmează să fie efectuate controale privind eficiența managerială și modul de îndeplinire a atribuțiilor de către conducerea parchetelor, ce decurg din legi și regulamente, precum și respectarea normelor procedurale și regulamentare de procurori și personalul auxiliar de specialitate de la parchetul de pe lângă o curte de apel și parchetele arondate, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția Națională Anticorupție — Structura centrală.

De asemenea, urmau a fi efectuate controale tematice privind verificarea măsurilor luate de către procurori și conducerile parchetelor în vederea soluționării dosarelor mai vechi de 5 ani, precum și verificarea măsurilor luate de procurori pentru soluționarea dosarelor mai vechi de 2 ani, inclusiv recuperarea prejudiciilor și aplicarea confiscării extinse, care au ca obiect următoarele infracțiuni: evaziune fiscală, spălare de bani, contrabandă, corupție, infracțiuni silvice și contra mediului, conflict de interese.

În plus, IJ anunța verificări și în legătură cu practica parchetelor privind renunțarea la urmărirea penală și modul de soluționare a dosarelor mai vechi de 2 ani având ca obiect infracțiuni contra persoanei ca urmare a culpei medicale.

Alte aspecte avute în vedere la controalele de fond ale Inspecției Judiciare: verificarea organizării și coordonării eficiente a activității, a comportamentului și comunicării, a asumării responsabilităților și a aptitudinilor manageriale — repartizarea procurorilor pe sectoare de activitate, repartizarea personalului auxiliar de specialitate și a celorlalte categorii de personal, repartizarea echilibrată a lucrărilor, dotarea tehnico — materială și informatică, condițiile în care procurorii, personalul auxiliar de specialitate și personalul contractual își desfășoară activitatea.

Totodată, potrivit planului, urmau să fie verificate comportamentul și comunicarea cu procurorii, lucrătorii de poliție judiciară, specialiștii, personalul auxiliar, personalul contractual, judecătorii, justițiabilii, ceilalți participanți la procesul penal și alte instituții; relația cu mass-media, asigurarea accesului la informațiile de interes public din cadrul parchetului și transparența actului de conducere; respectarea principiului repartizării pe criterii obiective a cauzelor.

Verificarea aptitudinilor manageriale urmărește: activitatea de planificare pe termen scurt, mediu și lung; atribuții de ordin organizatoric (organizarea activității de urmărire penală, organizarea activității judiciare, organizarea activității de primire în audiență a cetățenilor), atribuții de coordonare.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

4 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro