Instanţa a rămas în pronunţare pe contestaţia la măsura arestului la domiciliu în cazul medicului Mircea Beuran

Instanţa a rămas în pronunţare pe contestaţia la măsura arestului la domiciliu în cazul medicului Mircea Beuran

Curtea de Apel Bucureşti a rămas în pronunţare, joi, pe contestaţia referitoare la măsura arestului la domiciliu dispusă în cazul chirurgului Mircea Beuran, acuzat de DNA că a primit o mită de 10.000 de euro pentru a-i aranja unui medic ocuparea unui post de asistent universitar la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" Bucureşti.

Procesul nu a fost public. La ieşirea din sala de judecată, Mircea Beuran a fost asaltat cu întrebări de jurnaliştii prezenţi pe holurile instanţei, dar a refuzat să facă declaraţii.

Pe 14 februarie, Tribunalul Bucureşti a respins cererea DNA de arestare preventivă a chirurgului Mircea Beuran, însă instanţa a decis ca acesta să fie plasat în arest la domiciliu.

Decizia a fost atacată atât de Beuran, cât şi de către procurori.

În motivarea deciziei, judecătorul de la Tribunalul Bucureşti arăta că, prin acţiunile sale, medicul Mircea Beuran a transformat o instituţie publică de prestigiu în propria "piaţă de desfacere".

"Astfel, fapta presupus a fi săvârşită de către inculpat este de o gravitate extremă, care se răsfrânge asupra siguranţei şi eficienţei sistemului public de sănătate, în contextul în care medicii (care doresc posturi) accesează, prin intermediul inculpatului, aceste posturi, pe baza unor criterii pecuniare şi nu conform competenţei profesionale, urmate de obţinerea unor foloase considerabile pentru inculpaţii cu funcţii de decizie. Prin acţiunile sale, inculpatul a transformat o instituţie publică de prestigiu (...) în propria 'piaţă de desfacere', ca sursă personală de venituri ilicite", se preciza în motivare.

Potrivit Tribunalului Bucureşti, gravitatea faptei comise de Beuran constă şi în faptul că acesta ar fi acţionat intenţionat, în sensul "vânzării unui post" din poziţia celui care conduce şi care ar fi trebuit să se bazeze pe "criterii care privesc exclusiv performanţa".

DNA preciza că, pe 18 decembrie 2018, Mircea Beuran, în calitate de preşedinte al Senatului Universitar, director al Departamentului 10 Chirurgie, şef al Disciplinei Chirurgie Generală, conducător de doctorat şi profesor universitar chirurgie generală în cadrul UMF "Carol Davila", a acceptat şi primit de la un medic într-o unitate spitalicească din Bucureşti (martor în cauză) suma de 10.000 euro, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu.

Concret, Beuran este acuzat că a primit banii respectivi atât pentru a propune în cadrul UMF "Carol Davila" scoaterea la concurs a unui post de asistent universitar în specialitatea chirurgie generală, pe o perioadă determinată, cât şi pentru a asigura câştigarea acestui concurs de către medicul care i-a dat mită.

Procurorii notează că, până în prezent, postul respectiv nu a fost scos la concurs.

Mircea Beuran a fost şeful Secţiei de chirurgie de la Spitalul Floreasca, el fiind demis în luna ianuarie, după ce o femeie a decedat în urma unor arsuri suferite pe masa de operaţie. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...