Instanţa anulează amenda de 100.000 lei dată de ASF fostei şefe a NN Pensii

Curtea de Apel Bucureşti a dispus marţi anularea amenzii de 100.000 de lei aplicate, în aprilie 2017, de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) fostului director general al NN Pensii Raluca Ţintoiu.

Judecătorii au mai stabilit ca ASF să-i plătească Ralucăi Ţintoiu daune morale de 1.000 de euro. Decizia nu este definitivă.

"Admite acţiunea, în parte. Anulează decizia de sancţionare nr. 541/14.04.2017 emisă de pârâtă, actele care au stat la baza emiterii sale, precum şi toate actele subsecvente, inclusiv decizia nr. 1090/04.08.2017 de soluţionare a plângerii prealabile. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1.000 de euro (în lei, la cursul BNR din data efectuării plăţii), cu titlu de daune morale. Respinge petitul având ca obiect restituirea amenzii contravenţionale, ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal. Pronunţată, azi, 16.10.2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei", se arată în decizia CAB.

În aprilie 2017, ASF a amendat NN Pensii cu 1% din capitalul social, respectiv 750.000 de lei, după ce compania a transmis clienţilor o scrisoare prin care îi informa că au existat discuţii în spaţiul public cu privire la o eventuală decizie de naţionalizare a Pilonului II de pensii.

De asemenea, a fost decisă sancţionarea cu retragerea autorizaţiei directorului general, Raluca Ţintoiu, precum şi cu o amendă contravenţională de 100.000 de lei.

Pe 12 aprilie 2017, NN Pensii a transmis o scrisoare clienţilor prin care îi informa că au existat discuţii în spaţiul public cu privire la o eventuală decizie de naţionalizare a fondurilor de pensii private şi le-a recomandat să urmărească permanent ce se întâmplă cu pensia lor.

În replică, ministrul Finanţelor de atunci, Viorel Ştefan, declara că informaţia privind intenţia guvernanţilor de a naţionaliza Pilonul II de pensii nu are "niciun temei" şi a spus că nu există "nicio raţiune, politică, economică, financiară, bugetară' care să determine o astfel de decizie.

La rândul său, preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, spunea că "scandalul" generat de scrisoarea companiei NN este de fapt "un fake" pornit de la preşedintele ASF Mişu Negriţoiu, iar Guvernul României ar trebui să ceară explicaţii de la Ambasada Olandei şi de la conducerea ING din această ţară.

De asemenea, Dragnea solicita ca NN Pensii să fie sancţionată "extrem de dur".

"Poate sunt supăraţi pe corvete. Poate, nu ştiu, dar nu poţi să porneşti un asemenea scandal din nimic pentru că nu a existat nici în programul de guvernare, nici în vreo discuţie în Guvern, nici în vreo discuţie în coaliţie, nici în Parlament despre aşa ceva. Ceea ce a făcut această companie de asigurări este nepermis. Din punctul meu de vedere, ASF-ul, Guvernul şi Ministerul de Finanţe să-i sancţioneze extrem de dur pentru că trebuie să fie un exemplu şi pentru celelalte multinaţionale care fac zeci de miliarde în România şi care îşi bat joc de români şi de statul român. Nu există o astfel de discuţie nici măcar informală din punctul nostru de vedere (...) Au început o campanie online fără să întrebe pe nimeni", preciza liderul PSD. AGERPRES


populare
astăzi

1 Putin „își roade unghiile”, în timp ce SUA și Israelul lovesc Iranul. Experții avertizează: „Rusia va pierde un partener militar vital”

2 LIVE Război în Orientul Mijlociu. Israel și SUA au atacat Iranul, palatul ayatolahului Khamenei a fost distrus. Teheranul a lansat rachete în Israel, …

3 Poveste de film din Japonia / Un bărbat a plătit 24 de ani chiria la un apartament gol ca să-l prindă pe ucigașul soției lui

4 BREAKING Cine sunt oficialii de la vârful puterii din Iran uciși în atacurile SUA-Israel

5 „Nu exclud un război cu China” / Propagandistul lui Putin critică lipsa tehnologică a armatei ruse: „Ucraina ne-a depășit la drone și la comunicații mil…