Învățătoarea care a bătut trei copii, inclusiv unul cu autism, rămâne la catedră / A primit un an și opt luni de închisoare cu suspendare
O învățătoare din județul Călărași, trimisă în judecată după ce a lovit trei elevi din clasa sa — printre care și un băiat diagnosticat cu autism sever —, a scăpat fără o condamnare cu executare și își poate continua activitatea la catedră. Magistrații au validat un acord de recunoaștere a vinovăției și au stabilit o pedeapsă de un an și opt luni de închisoare cu amânarea aplicării pedepsei, decizie contestată vehement de familia unuia dintre copii.
Florența Vasilica Dincă (48 de ani), cadru didactic la Școala Gimnazială nr. 1 din comuna Ștefan Vodă, a fost sancționată penal pentru trei fapte de purtare abuzivă, după ce la începutul acestui an a agresat fizic mai mulți școlari chiar în timpul orelor de curs. Pe 22 iulie, Judecătoria Călărași a admis acordul încheiat de aceasta cu procurorii , stabilind un termen de supraveghere de doi ani. Întrucât s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, femeia nu are interdicția de a profesa în învățământ.
Pe lângă cariera didactică, Dincă activează și pe scena politică locală, fiind consilier local din partea PNL în Ștefan Vodă. În urmă cu doi ani, ea a candidat fără succes la conducerea primăriei din localitate, obținând 182 de sufragii, în timp ce candidatul PSD a câștigat scrutinul cu 947 de voturi.
Violențele s-au petrecut în dimineața zilei de 26 ianuarie 2026. În doar trei minute, între orele 10:40 și 10:43, învățătoarea și-a pierdut cumpătul și a recurs la agresiuni fizice împotriva a trei minori: i-a pălmuit peste față, i-a tras de urechi și i-a lovit cu caietul în zona capului. Deși copiii au suferit dureri fizice, leziunile nu au necesitat îngrijiri medicale consemnate în certificate medico-legale.
Cazul a intrat în atenția autorităților după aproximativ o săptămână, când conducerea unității de învățământ a sesizat Poliția la sesizarea mamei unuia dintre elevi. În luna aprilie, procurorii au dispus plasarea cadrului didactic sub control judiciar. Imaginile surprinse de camerele de supraveghere video din sala de clasă au constituit o probă esențială la dosar.
În timpul audierilor asistate de specialiști de la Protecția Copilului, un elev în vârstă de 6 ani a relatat că învățătoarea s-a enervat pentru că el nu scrisese corect ce i se predase, moment în care l-a apucat de haină și l-a lovit cu palma peste obraz, procedând la fel și cu ceilalți doi colegi. Un alt elev implicat a declarat că nu își mai aduce aminte evenimentele, în timp ce al treilea minor nu a putut fi audiat din motive medicale, el fiind încadrat într-un grad de handicap grav (autism) și având nevoie de însoțitor permanent.
Pusă în fața probelor, învățătoarea a solicitat parafarea unui acord de recunoaștere a vinovăției, declarând că regretă faptele și că înțelege severitatea conduitei sale. Drept justificare în fața instanței, ea a invocat probleme personale și presiuni din contextul social.
Mama copilului cu autism a intervenit în proces, a cerut respingerea acordului pe motiv că sancțiunea este mult prea blândă și a formulat pretenții civile. Judecătoria Călărași a lăsat nesoluționată latura civilă și a respins obiecțiile familiei, argumentând că agresiunea a reprezentat un incident izolat într-o carieră altfel ireproșabilă:
beneficiază de o pregătire profesională superioară și a activat neîntrerupt în învățământul primar timp de peste două decenii, perioadă în care s-a bucurat de un parcurs profesional apreciat, fără a fi fost vreodată sancționată sau implicată în incidente similare. De asemenea, din analiza fișei de cazier judiciar rezultă că inculpata nu are antecedente penale, aflându-se la primul contact cu legea penală. Conduita procesuală a acesteia a fost una cooperantă, înțelegând să își asume pe deplin responsabilitatea faptelor comise, adoptând o atitudine de regret sincer manifestată constant pe parcursul cercetărilor și reconfirmată solemn în fața instanței.
— Judecătoria Călărași
Revoltată de verdictul primei instanțe, mama minorului a atacat sentința cu apel. Dosarul a fost trimis pe rolul Curții de Apel București, unde a fost fixat termen de judecată pentru data de 28 septembrie. Solicitată să exprime o poziție oficială cu privire la acuzații și la proces, Florența Vasilica Dincă a refuzat să ofere detalii, invocând faptul că dosarul se află încă în procedură judiciară.
Explorează subiectele:
