Iohannis despre achiziționarea sistemului Patriot: Am lansat o solicitare principială către partea americană

Președintele Klaus Iohannis a precizat, joi, că România a lansat "o solicitare principială" către Statele Unite în legătură cu achiziția unor sisteme de rachete Patriot.

"Aceasta este o chestiune care este un pic mai greu de discutat așa în fața publicului general, dar noi am lansat o solicitare principială către partea americană și probabil ați aflat că s-a publicat, cred că ieri, pe site-ul Departamentului (de Stat—n.r.) această notă, care urmează să fie aprobată și mai departe, după care vor începe negocierile și când vom avea un rezultat clar îl vom da publicității", a declarat șeful statului la baza aeriană Mihail Kogălniceanu din Constanța.

Întrebat cum răspunde vocilor critice pe acest subiect, șeful statului a arătat că nu are "deloc de gând să le răspundă".

"Acestea sunt chestiuni militare tehnice și militarii o să formuleze atunci când este cazul un punct de vedere", a subliniat Iohannis.

La întrebările insistente privind achiziționarea de rachete de tip Patriot, Iohannis a replicat: "Asta o să aflați din comunicate oficiale".

AGERPRES


populare
astăzi

1 Așa e când ești la stăpân / Replica Dianei Șucu pentru Daniel Pancu, după ce i-a scos fiul la pauză

2 Românul de 17 ani care a învins juniorii Ferrari, McLaren și Mercedes în Italia

3 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

4 Revoltă la TNB după angajarea lui Felix Alexa: artiștii rup tăcerea, iar publicul cere boicot

5 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis