Iohannis, despre posibilitatea ridicării MCV în 2018: Nu cred în așa ceva

Trimisul special al AGERPRES, Florentina Peia, transmite: Președintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, la Goteborg, că nu crede în ridicarea MCV pentru România anul viitor, precizând că optimismul afișat de reprezentanții coaliției de guvernare în acest sens este "cel puțin nepotrivit".

 "Eu nu cred în așa ceva și cred că acest optimism afișat e cel puțin nepotrivit", a spus Iohannis, înainte de participarea la Summitul social privind promovarea locurilor de muncă.

Concluzia raportului publicat miercuri privind progresele înregistrate în Justiție este că România își poate îndeplini obiectivul ridicării MCV în actualul mandat al Comisiei Europene, ceea ce înseamnă pe parcursul anului 2018, a declarat, în aceeași zi, ministrul Justiției, Tudorel Toader.

"Am prezentat concluzia raportului, care este pozitivă, în sensul că România își poate îndeplini obiectivul ridicării MCV-ului în actualul mandat al Comisiei. (...) Am luat act de evaluarea Comisiei cu privire la progresele înregistrate de România în îndeplinirea recomandărilor formulate în ianuarie 2017. Este un raport de etapă, este un lucru foarte important de subliniat, este un raport de etapă, un raport care consemnează progresele de la ultimul raport, din ianuarie 2017. Raportul evidențiază multe dintre progresele înregistrate de România față de momentul ianuarie 2017, fundamentând concluzia Comisiei în sensul îndeplinirii recomandărilor MCV într-un viitor apropiat, cu orizont de timp anul 2018. Este și angajamentul pe care ni l-am asumat, acela ca, la preluarea președinției Consiliului, la începutul anului 2019, România să nu se afle sub Mecansimul de Cooperare și Verificare", a afirmat Toader într-o conferință de presă.

AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO Prostie fără margini, de-ți vine să vomiți că trăiești în mijlocul unor astfel de personaje, după un filmuleț cu militari în centrul Craiovei

2 Scandal la negocierile SUA-Ucraina: replica tăioasă primită de emisarul lui Trump

3 Eșec usturător pentru PSD în ultimul sondaj CURS: AUR se distanțează la 34%

4 Consiliera devotată pe care Donald Trump a mutat-o în sufrageria sa privată

5 Panică la Casa Albă înainte de alegeri: Donald Trump își sabotează propriul partid