Iohannis, la deschiderea noului an școlar: Trebuie regândit modul în care sunt evaluați elevii VIDEO

Iohannis, la deschiderea noului an școlar: Trebuie regândit modul în care sunt evaluați elevii VIDEO

Președintele Klaus Iohannis a participat, luni, la deschiderea noului an școlar, la Colegiul Național Grigore Moisil, din București, unde a subliniat că trebuie regândit modul în care sunt evaluați elevii.

Iohannis a participat la deschiderea noului an școlar FOTO Arhivă

„Un subiect discutat intens în această vară a fost cel legat de evaluările de final de etapă sau cele care influențează tranziția la nivelul următor al educației. Evaluările sunt importante atât timp cât ele reflectă corect competențele elevilor și studenților, oferindu-le ocazia de a-și îmbunătăți performanțele. De aceea, trebuie regândit modul în care organizăm toate evaluările, pentru că, în final, contează mai puțin nota și mai mult dezvoltarea copilului în acord cu profilul și interesul acestuia”, a spus șeful statului la festivitatea de deschidere a noului an școlar 2022-2023 de la Colegiul Național „Grigore Moisil”.

Președintele a explicat că „șansa la o dezvoltare profesională adecvată trebuie oferită tuturor” și că „nu se mai justifică diferența de statut dintre ruta teoretică și cea profesională, care descurajează deopotrivă elevi, părinți și profesori”.

„Este important ca rutele educaționale să aibă un statut egal”

„Este important ca rutele educaționale să aibă un statut egal, cu acces direct la Bacalaureat și posibilitatea continuării studiilor cu învățământul superior, până la cel mai înalt nivel. Dacă vrem profesioniști, atunci haideți să le recunoaștem importanța, să investim în formarea lor și să le dăm șanse egale”, le-a transmis președintele profesorilor.

Iohannis a subliniat însă că „toate aceste modificări nu pot fi însă operate fără o colaborare sinceră între școală, părinți și comunitate, în așa fel încât să existe respect pentru rolul fiecăruia, încredere și ajutor reciproc”.

„Sunt deziderate care pot fi incluse într-o lege, dar schimbarea adevărată depinde de noi toți: elevi, părinți, profesori, dar și de factorii de decizie, cei care pun educația în prim-planul deciziilor strategice, inclusiv cele legate de finanțare”, a mai spus șeful statului, explicând că „reforma nu înseamnă doar o lege, ci oameni care generează schimbare în bine în fiecare școală, în fiecare sală de clasă, pentru fiecare elev”.

„Educația trebuie centrată pe profilul elevilor, luând în calcul interesele acestora”

„Viitoarele legi ale educației ar trebui să pună în aplicare în școlile românești schimbările pe care evoluțiile societății și ale științei ni le-au arătat ca fiind necesare”, a mai spus șeful statului, explicând că „educația trebuie centrată pe profilul elevilor și al studenților, luând în calcul interesele diverse ale acestora, potențialul individual care trebuie sprijinit și provocările globale”, a mai spus șeful statului explicând că „de aceea, actualizarea programelor școlare și a modului de predare nu mai poate fi amânată”.

Potrivit președintelui, „creșterea ponderii materiilor opționale și diversificarea acestora, pentru toate ariile curriculare, reprezintă la rândul lor pași importanți în direcția corectă”

Șeful statului le-a mai explicat elevilor că în noul an școlar vor avea pentru prima dată o „Săptămână verde”, în care speră ca aceștia să înțeleagă mai bine „importanța echilibrului dintre acțiunea umană și schimbările care se petrec în mediul înconjurător, inclusiv încălzirea globală sau fenomenele meteo extreme”.

Reinventarea mijloacelor de predare în pandemie

Președintele a mai subliniat că, în ceea ce privește restricțiile impuse de pandemie, în ultimii doi ani de zile, profesorii au au demonstrat că sunt capabili și hotărâți să reinventeze mijloacele tradiționale de predare pentru a face ca educația să continue.

„Ați fost și sunteți motorul unui sistem care, de multe ori, n-a știut să vă recompenseze pe măsura eforturilor. Văd și înțeleg aceste eforturi și tocmai de aceea mi-am dorit ca Proiectul „România Educată” să facă din cariera didactică una dintre preocupările centrale ale societății noastre. Asta înseamnă intrare în carieră pentru cei ce își doresc la modul real și pot să fie dascăli, dar și salarizare pe măsură, prin mentorat și trasee flexibile în carieră, care să fructifice talentul fiecăruia dintre dumneavoastră”, le-a mai transmis Iohannis profesorilor.

Președintele a mai arătat că „prin implementarea Proiectului „România Educată” și prin finanțările propuse în cadrul PNRR”, statul ia „deja măsuri concrete pentru a oferi elevilor instrumentele necesare pentru a-și atinge potențialul maxim”.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Un text dur și fără perdea despre ce se întâmplă acum în Ucraina și în „lumea civilizată”

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Dezvăluiri despre culisele unor negocieri secrete care ar fi putut termina demult războiul din Ucraina / Putin și Zelenski au fost dispuși să ia în cons…

4 Hărți care dau fiori / Victoria Rusiei în Ucraina ar avea consecințe devastatoare pentru apărarea NATO. România, printre țările aflate în pericol

5 Foarte interesante amănunte...