Iohannis, la Forumul Grupului Băncii Europene de Investiții: România este pregătită să vină cu soluții pentru o Europă adaptată la viitor

Iohannis, la Forumul Grupului Băncii Europene de Investiții: România este pregătită să vină cu soluții pentru o Europă adaptată la viitor

Președintele Klaus Iohannis a participat la Forumul Grupului Băncii Europene de Investiții, ocazie cu care a precizat că economia globală „devine din ce în ce mai fragmentată”.

Klaus Iohannis a participat la Forumul Grupului Băncii Europene de Investiții FOTO: Presidency

„Pe scurt, incertitudinea pare să fie certitudinea acestui deceniu. Toate acestea ne obligă să ne adaptăm mai repede decât înainte. Cei care sunt capabili să o facă și chiar să fie cu un pas înainte vor deveni mai puternici, mai rezilienți și mai pregătiți pentru viitor. Vă voi împărtăși astăzi viziunea țării mele despre cum putem face ca acest lucru să se întâmple în Europa. Trei lucruri vor fi esențiale: În primul rând – adaptabilitatea prin soluții rapide la provocările actuale, păstrând în același timp obiectivele noastre strategice. În al doilea rând - unitatea de acțiune. Într-o lume fragmentată, Uniunea Europeană poate reuși numai dacă statele membre rămân unite. În al treilea rând – să rămânem loiali valorilor noastre fundamentale. În acest moment critic, trebuie să acționăm decisiv pentru a consolida Europa atât în interior, cât și pe scena globală”, a precizat Klaus Iohannis.

Șeful statului român susține că statele membre UE trebuie să contribuie „la o Europă stabilă, coerentă și prosperă, cu o economie solidă și o industrie competitivă”, precizând că „economia românească își joacă activ rolul în aceste eforturi”.

„Fondurile și investițiile europene au fost sursa prosperității României de mai bine de 15 ani, stimulând vizibil PIB-ul nostru, creșterea economică și modernizarea țării. Am lucrat în mod constant la reforme, concentrându-ne pe coeziune și reducerea decalajelor de dezvoltare față de statele care sunt membre mai vechi ale Uniunii Europene. Rezultatele sunt vizibile. PIB-ul nostru pe cap de locuitor exprimat în puterea de cumpărare este de aproximativ 75% din media UE în 2022. Ultimele date au confirmat că avem o economie rezilientă. Am avut una dintre cele mai mari rate de creștere economică în 2022 și ne-am dovedit a fi una dintre cele mai performante, profitabile și stabile piețe din Europa de Est”, a precizat președintele României la Forumul Grupului Băncii Europene de Investiții .

Iohannis a adăugat că „prognozele globale sunt optimiste cu privire la perspectivele noastre viitoare ca a doua economie ca mărime a Europei de Est și un exemplu de creștere în regiune”, precizând că pentru îndeplinirea acestui obiectiv PNRR și alte fonduri sau programe UE „rămân factori de creștere și catalizatori pentru investiții puternice în țara noastră”.

Președintele Iohannis a conchis precizând că România „este pregătită să contribui cu soluții concrete pentru o Europă adaptată pentru viitor”.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu

4 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…