Iohannis sesizează CCR pe modificările la Codul de procedură penală şi la organizarea judiciară

Preşedintele Klaus Iohannis a sesizat Curtea Constituţională a României privind modificarea şi completarea Legii 135/2010 referitoare la Codul de procedură penală, precum şi în cazul legii de organizare judiciară.

El solicită într-o scrisoare adresată preşedintelui CCR, Valer Dorneanu, ca termenul de dezbatere a sesizării să fie astfel stabilit încât opinia Comisiei de la Veneţia să poată fi valorificată. AGERPRES


populare
astăzi

1 Bani de la stat pentru îngrijirea părinților: condiția legată de serviciu

2 Scandal și amenințări în PSD: Claudiu Manda își pune miniștrii la punct cu demiteri

3 Haos în PSD pe tema reformei / partidul vrea desființarea forțată a tuturor comunelor sub 3.000 de locuitori, dar și a orașelor care au scăzut sub prag…

4 Lideră PNL, sub control judiciar pentru o evaziune fiscală de peste 2 milioane lei

5 Jumătate din cele 429 de comune vizate de așa-zisa reformă administrativă sunt conduse de primari PSD