Iordache a fost AUDIAT vineri la Parchetul General! EXPLODEAZĂ Ordonanța 13?

Iordache a fost AUDIAT vineri la Parchetul General! EXPLODEAZĂ Ordonanța 13?

Fostul ministru al Justiției, Florin Iordache, a fost audiat, la finalul săptămânii trecut, la Parchetul General în ancheta privind controversata ordonanță de urgență 13. El a fost audiat în calitate de martor.  

Așadar, ancheta continuă, așa cum a și spus procurorul general al României. 

Ancheta privind OUG 13 a ajuns la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ), după ce DNA a clasat fapta pentru care a început investigația din lipsă de probe concludente și a disjuns dosarul pe care apoi l-a trimis către PÎCCJ cu alte noi cinci acuzații. 

Acuzațiile stabilite de DNA sunt:

- Favorizare a făptuitorului

- Prezentare cu rea-credință, de date inexacte, Parlamentului sau Președintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârșirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului (prevăzută și sancționată de Legea 115/1999 – a răspunderii ministeriale)

- Sustragerea sau distrugerea de înscrisuri (art. 259 al.1 și 2 C.p) 

- Sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri (art. 275 C.p) 

- Fals intelectual.

De asemenea, DNA a mai spus că Ministerul Justiţiei a distrus un document de la Ministerul pentru Relaţia cu Parlamentul în care proiectul OUG 13 primea, cu foarte puţin timp înainte de aprobarea în Guvern, aviz de oportunitate cu observaţii şi propuneri. Procurorii anticorupție au mai precizat că actul normativ avea, cu câteva ore înainte de aprobare, doar avizul Ministerului Afacerilor Interne, legat strict de infracţiuni din domeniul circulaţiei rutiere, şi al Consiliul Legislativ, cu observaţii privind caracterul de urgenţă, iar ministrul Afacerilor Externe a semnat proiectul în sediul Guvernului, deoarece i s-a solicitat „pe loc” acest aviz.

În urmă cu o lună, Ministrul Justiției a declarat la Digi24 TV că procurorii vor putea continua ancheta privind ordonanța de urgență 13 pe infracțiuni „prevăzute de Codul penal sau într-o lege specială”. Ancheta nu poate continua însă pe chestiuni „legate de oportunitate, circumstanțe, împrejurări, legalitate, constituționalitate”, a atras atenția ministrul Tudorel Toader. 

Declarația ministrului a venit după ce Curtea Constituţională (CCR) a arătat în motivarea deciziei prin care a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public - DNA şi Guvern, că ancheta procurorilor DNA legată de  OUG 13 nu intra în competenţele procurorilor, deoarece aceştia nu pot face cercetări privind oportunitatea şi legalitatea unui act normativ adoptat de legiuitor.

Singura opinie separată a fost a judecătoarei Livia Stanciu. Magistratul a explicat că autoritatea judecătorească are un rol în cazul în care există temeiuri de natură penală.


populare
astăzi

1 Un articol care dă fiori... / Ceva aproape inexplicabil se întâmplă în SUA...

2 La noi poți ieși la pensie la 50 ani, în Spania firmele angajează oamenii de peste 50 ani să nu falimenteze

3 Augustin Lazăr / A fost indicat public un mic grup, obedient, din justiţie, cu legături în mediul politic, cunoscut în media ca „CSM-ul nevestelor”

4 Sexul în avion, doar un mit? / Și un lucru pe care îl fac pasagerii, iar stewardeselor le place în secret

5 BREAKING Noi politicieni și bugetari cu proprietăți peste hotare! Mulți medici și profesori universitari, o proaspătă angajată din Ministerul Economie…