Iorgu Ganea, reținut de DNA (surse)

Omul de afaceri Iorgu Ganea a fost reținut joi de procurorii DNA în dosarul privind fapte de corupție în domeniul transportului feroviar privat de călători și al subvențiilor, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.

În același dosar a fost reținută miercuri seară și Estrella Ștefănescu, șef serviciu în CFR.

La DNA au fost aduse miercuri mai multe persoane pentru audieri, printre care și directorul Direcției Feroviare din Ministerul Transporturilor, Claudiu Octavian Dumitrescu, directorul SC Regiotrans SRL, Florin Hădărean, și Nicolau Costache, fost director al CFR Infrastructură Regională Brașov.

Procurorii au efectuat percheziții în acest caz și la Ministerul Transporturilor într-o cauză în care prejudiciul s-ar ridica la peste 5 milioane euro, potrivit surselor. AGERPRES


populare
astăzi

1 Paradox pe Dunăre / apele cresc în zona maritimă pe fondul unei secete istorice

2 Atletico Madrid ironizează Realul după revenirea record a lui Fede Valverde

3 Pensii mici majorate și o nouă lege a salarizării: planul lui Luca Niculescu

4 „Cum poate să invoce cenzura când e liberă să spună toate bazaconiile pe unde se nimerește?” / Avocata suveranistă Silvia Uscov, atac dur la „voievoadă”…

5 Sutiene de lux și parfumuri pe bani publici la ANM: raportul ajunge la Parchet