IPJ Ilfov: Cei şapte bărbaţi care au furat laptopuri şi electrocasnice dintr-un tir aflat în mers - reţinuţi

Cei şapte bărbaţi din judeţele Ilfov şi Ialomiţa, prinşi după ce au furat laptopuri şi electrocasnice dintr-un tir aflat în mers, au fost reţinuţi, marţi, pentru 24 de ore.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Ilfov, agentul-şef Dragoş-Ciprian Romanescu, suspecţii reţinuţi vor fi prezentaţi în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Poliţiştii din Ilfov au oprit în trafic pe centura municipiului Buzău, luni seară, trei autovehicule în care se aflau cei şapte bărbaţi, bănuiţi că au sustras laptopuri şi produse electrocasnice în valoare de aproximativ 50.000 de euro dintr-un tir aflat în mers.

"La data de 10 decembrie, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale şi luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale - Ilfov, sprijiniţi de poliţişti din cadrul IPJ Buzău, au oprit în trafic, pe centura oraşului Buzău, două autoturisme şi o autoutilitară, în care se aflau şapte bărbaţi, bănuiţi de săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Persoanele în cauză ar fi urmărit un tir, care plecase din municipiul Bucureşti cu destinaţia Chişinău, iar între oraşele Râmnicu Sărat şi Focşani, aceştia ar fi pătruns în tir în timp ce acesta se afla în mers şi ar fi sustras laptopuri şi alte produse electrocasnice", se arată într-un comunicat al IPJ Ilfov.

Conform aceleiaşi surse, gruparea infracţională se afla în atenţia poliţiştilor ilfoveni încă din luna august.

Cei şapte bărbaţi cu vârste cuprinse între 27 şi 44 de ani, din judeţele Ilfov şi Ialomiţa, au fost conduşi la sediul IPJ Ilfov pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale.

"Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale şi recuperarea prejudiciului", se precizează în comunicatul IPJ Ilfov. AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte