IPJ Sibiu: Poliția va include în ancheta ursului împușcat imagini suprinse de o cameră de supraveghere

Poliția va include în ancheta ursului împușcat imagini suprinse de o cameră de supraveghere, filmarea urmând să fie cerută luni pentru a fi probă în anchetă, a declarat duminică, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ, Luciana Lazăr.

"Despre imagini am luat la cunoștință ieri (...). Pe cale instituțională, pentru a fi probă în dosar, vor fi cerute în cursul zilei de luni", a precizat oficialul citat.

Imaginile au fost surprinse de o cameră de supraveghere de la o bancă aflată pe Calea Dumbrăvii din Sibiu, bulevardul pe care a fost văzut prima dată animalul.

În cazul ursului împușcat la Sibiu a fost deschis un dosar penal.

Sibienii au sunat de 28 de ori, la 112, miercuri dimineața, timp de trei ore, pentru a semnala prezența unui urs în oraș, a anunțat Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS).

Potrivit sursei citate, primul apel a fost la ora 5,20. Apelurile au fost transferate, potrivit competențelor, către Dispeceratele de Urgență ale Inspectoratelor de Poliție, pentru Situații de Urgență, de Jandarmi și către Serviciul de Ambulanță.

Miercuri, timp de peste trei ore, polițiști, jandarmi, angajați ISU și doi veterinari de la Grădina Zoologică dotați cu puști cu tranchilizante, la care s-a alăturat și un vânător au căutat un urs care a străbătut Sibiul, trecând prin zone extrem de circulate din oraș. La finalul operațiunii, ursul a fost împușcat, pentru că tranchilizarea sa nu a reușit.

AGERPRES/(A/AS — autor: Isabela Paulescu, editor: Cristina Tatu, editor online: Simona Aruștei)


populare
astăzi

1 Barje scufundate în Dunăre / operațiune complexă pentru salvarea Unității 2 Cernavodă

2 Jumătate sunt de la PSD / Peste 50 de parlamentari, instruiți la școlile SRI și MApN...

3 Președintele iranian, Pezeshkian, se îndoiește de identitatea noului lider suprem

4 Dezbatere aprinsă / Prețurile din Brașov și Bran, mai mari ca în vestul Europei?

5 Ce s-a ales de membrii celei mai faimoase secte ucigașe din secolul XX. Descoperirea unei actrițe de la Hollywood