Irak: Două drone, interceptate şi doborâte deasupra unei baze care adăposteşte militari americani

ouă drone au fost doborâte duminică deasupra unei baze din Irak care adăposteşte militari americani, care a fost deja vizată de o dronă-capcană în urmă cu o lună, o tehnică utilizată de grupările armate proiraniene, a anunţat armata irakiană, relatează AFP.

Bateriile antiaeriene C-RAM, instalate de armata americană după înmulţirea atacurilor, au intrat în acţiune în zori pentru a intercepta aceste drone deasupra bazei aeriene din Ain al-Assad, în vestul deşertic.

Câteva ore mai devreme, o rachetă a căzut peste aeroportul din Bagdad, "fără a face victime sau pagube materiale", potrivit purtătorului de cuvânt al coaliţiei antijihadiste, condusă de SUA, colonelul Wayne Marotto. AGERPRES


populare
astăzi

1 Bani de la stat pentru îngrijirea părinților: condiția legată de serviciu

2 Scandal și amenințări în PSD: Claudiu Manda își pune miniștrii la punct cu demiteri

3 Haos în PSD pe tema reformei / partidul vrea desființarea forțată a tuturor comunelor sub 3.000 de locuitori, dar și a orașelor care au scăzut sub prag…

4 Lideră PNL, sub control judiciar pentru o evaziune fiscală de peste 2 milioane lei

5 Jumătate din cele 429 de comune vizate de așa-zisa reformă administrativă sunt conduse de primari PSD