Iran/proteste: Şedinţă specială a parlamentului

Parlamentul iranian a început duminică o şedinţă specială pentru a examina motivele izbucnirii protestelor antiguvernamentale de-a lungul ţării, informează dpa.

Şedinţa, convocată de o facţiune reformistă de parlamentari, are loc cu uşile închise. Cu toate acestea, un comunicat de presă va fi difuzat după-amiază.

Ministrul de interne, şefii serviciilor de informaţii şi al consiliului de securitate sunt aşteptaţi să participe la şedinţă, a anunţat duminică agenţia de presă ISNA.

Adepţii liniei dure în Iran au dat vina pentru demonstraţii, izbucnite la sfârşitul lunii decembrie, pe conspiratori străini, un sentiment reiterat de preşedintele iranian Hassan Rouhani şi de reformatorii săi.

Rouhani a admis însă că nu toate demonstraţiile puteau fi declanşate din afară de forţe străine.

În timpul şedinţei vor fi discutate de asemenea cererile reformiştilor ca demonstranţii care au fost închişi să primească asistenţă juridică.

Potrivit datelor oficiale, 19 persoane au fost ucise în timpul protestelor.AGERPRES


populare
astăzi

1 Așa e când ești la stăpân / Replica Dianei Șucu pentru Daniel Pancu, după ce i-a scos fiul la pauză

2 Românul de 17 ani care a învins juniorii Ferrari, McLaren și Mercedes în Italia

3 VIDEO Haos în Polonia / președintele s-a îmbrâncit cu judecătorii, ambasadorul la București a demisionat

4 Revoltă la TNB după angajarea lui Felix Alexa: artiștii rup tăcerea, iar publicul cere boicot

5 Se vede că s-a întors la ciolan, PSD își repune ospătarii în fruntea prefecturilor...