Iranul anunţă că a executat un fost angajat al Ministerului Apărării, condamnat pentru spionaj în favoarea CIA

Iranul a anunţat marţi că a executat un fost angajat al Ministerului Apărării pentru spionaj în favoarea Statelor Unite, cărora le-a vândut informaţii referitoare la programul balistic al Teheranului, transmit Reuters şi AFP.

Reza Asgari a avut contacte cu Agenţia de Informaţii a Statelor Unite (CIA) în ultimii şapte ani de activitate în minister, timp în care a vândut CIA informaţii despre programul balistic iranian, a comunicat purtătorul de cuvânt al justiţiei iraniene, Gholamhossein Esmaili, pe site-ul oficial Mizan.

Asgari, fost angajat al diviziei aerospaţiale, se pensionase din Ministerul Apărării în urmă cu patru ani.

El a fost executat săptămâna trecută, a precizat purtătorul de cuvânt.

Referitor la un alt caz, Esmaili a spus că sentinţa capitală dictată împotriva lui Mahmoud Mousavi-Majd, un iranian acuzat de spionaj pentru agenţiile de informaţii ale Statelor Unite şi Israelului, se află printre cele care vor fi puse în executare.

În 2019, Iranul a anunţat că a capturat 17 spioni despre care a spus că lucrau pentru CIA. AGERPRES


populare
astăzi

1 Revoltă în universități după arestarea lui Alexandru Toader și controversa din Baroul Iași

2 VIDEO Prostie fără margini, de-ți vine să vomiți că trăiești în mijlocul unor astfel de personaje, după un filmuleț cu militari în centrul Craiovei

3 Șefa de imagine a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, selectiv, la DIICOT în dosarul de 1,1 milioane de euro

4 Controversații judecători care au prelungit arestul lui Călin Georgescu

5 Răsturnare de situație în Israel: blocul lui Netanyahu preia conducerea la vot