Iranul îl avertizează pe Donald Trump împotriva 'iluziei' unui 'război scurt'

Teheranul a avertizat joi împotriva 'falselor idei' ale preşedintelui american Donald Trump, care a evocat cu o zi în urmă posibilitatea unui 'război scurt' al SUA împotriva Iranului, informează France Presse.

Ideea unui 'război scurt' cu Iranul este o 'iluzie', insistă ministrul de externe iranian Mohammad Javad Zarif într-o postare pe Twitter.

Referindu-se la afirmaţiile recente ale lui Donald Trump care - potrivit lui - 'ameninţă pacea', Zarif a publicat pe contul său de Twitter o serie de cinci aforisme.

'Sancţiunile nu sunt o soluţie alternativă la război, ele sunt (scris cu majusculă) războiul', notează el. 'Obliteraţie = genocid = crimă de război'; "Cel care începe un război nu este şi cel care îl termină' şi "nu se poate negocia şi ameninţa în acelaşi timp', apreciază şeful diplomaţiei iraniene.

Criza de lungă durată care caracterizează de 40 de ani relaţiile între SUA şi Republica Islamică trece de aproape două luni printr-o nouă fază de intensificare, pe fondul escaladării în regiunea Golfului, mai ales după ce Iranul a doborât o dronă americană la 20 iunie.

În aceste circumstanţe de încordare maximă, Donald Trump a evocat miercuri posibilitatea unui război scurt împotriva Teheranului, potenţial devastator, potrivit lui.

'Suntem într-o poziţie foarte puternică şi nu va dura foarte mult, pot să vă spun asta', a asigurat el. 'Şi nu vorbesc despre trupe la sol', a mai spus preşedintele american, respingând astfel ideea unei operaţiuni terestre împotriva Iranului. AGERPRES/ (AS-autor: Lilia Traci; editor: Sorin Popescu, editor online: Anda Badea)


populare
astăzi

1 Răsturnare de situație? / Parchetul General a trecut de partea corupților? / Spune că decizia CJUE privind prescripția se aplică doar cazurilor de fraudă …

2 Tragerile loto de joi, 30 iulie. Numerele câștigătoare la 6 / 49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5 / 40 și Super Noroc

3 Voi ați citit asta? / Că, dacă se închide Kozludui, rămânem în aer?

4 Un misterios personaj a câștigat de 58 de ori, într-o singură zi, la jocurile de noroc online, 2.000.000 de euro / Statul român n-a mișcat un deget

5 Eurodeputata Diana Șoșoacă, transportată la spital după un accident rutier în București