Irimescu: Termenul pentru plățile directe către fermieri va fi prelungit până la 30 septembrie

Irimescu: Termenul pentru plățile directe către fermieri va fi prelungit până la 30 septembrie

Termenul pentru plata subvențiilor europene către fermieri va fi prelungit până la 30 septembrie, în condițiile în care nu s-au putut efectua toate plățile până la termenul-limită inițial, 30 iunie, a declarat, joi, ministrul de resort, Achim Irimescu.

"Nu am putut efectua toate plățile directe pentru fermieri până la 30 iunie. Ne vom încadra totuși în cerința Comisiei Europene, potrivit căreia, pentru a nu plăti penalități, trebuie efectuate 80% din plăți până la 30 iunie. Termenul se va amâna până la 30 septembrie pentru cei 100 sau 200 de fermieri cu probleme deosebite, care trebuie să se rezolve până atunci", a spus ministrul, prezent la conferința "Absorbția finanțărilor europene — șansă de modernizare pentru România", organizată de ziarul Bursa.

El a amintit că, potrivit reglementărilor europene, începând cu 2020 nu se vor mai putea face plăți directe fără cadastru.

"În prezent, din cele 15 milioane de hectare (de terenuri agricole — n.r.), doar 3 milioane de hectare în extravilan sunt cadastrate, deci situația este dezastruoasă", a subliniat Irimescu.

România a solicitat prelungirea termenului de plată a subvențiilor europene din campania aferentă anului 2015, fără penalități, în condițiile în care Comisia Europeană a anunțat în cursul lunii iunie că statele membre pot solicita o astfel de prelungire până la 15 octombrie 2016, fără penalizarea fermierilor, potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii, remis, miercuri, AGERPRES.

"Am solicitat prelungirea, nu pentru a încetini ritmul în care se realizează plățile, ci pentru a ne asigura că nu vor exista penalizări pentru fermierii români. Plățile se realizează întru-un ritm alert, știm cât este de important pentru toți fermierii să primească banii cât mai repede", a afirmat ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, citat în comunicat.

În data de 13 iunie, șeful MADR declara pentru AGERPRES că termenul pentru finalizarea plăților directe către agricultori va fi prelungit cu cel mult o lună peste termenul inițial de 30 iunie, în urma adoptării deciziei la nivel european privind noul termen limită de 15 octombrie.

În cursul lunii iunie 2016, Comisia Europeană a anunțat că statele membre pot solicita o prelungire pentru plata subvențiilor europene din campania 2015 către fermieri până la 15 octombrie 2016, fără ca acestea să suporte penalități. Măsura a fost luată ca urmare a dificultăților experimentate de mai multe Agenții de Plăți din statele membre în cadrul primului an de plăți, din Noua Politică Agricolă Comună.

Totodată, până la 29 iunie 2016, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a asigurat la plată ajutorul excepțional, cu caracter temporar, acordat fermierilor din sectorul laptelui și al produselor lactate, ajutor reglementat de HG nr. 160/16.03.2016, în sumă totală de 8.773.154 euro pentru un număr de 17.014 cereri, precum și ajutorul excepțional în sectorul de creștere porcine în sumă de 2.372.804 euro pentru un număr de 241 de cereri.

Până la 30 iunie 2016, APIA va emite ordinele de plată pentru fermierii ale căror cereri unice de plată depuse în cadrul Campaniei 2015 au făcut obiectul controalelor pe teren.

Termenul-limită stabilit de regulamentele europene pentru plata subvențiilor era 30 iunie.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

5 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria