Irlanda: Un bărbat originar din România a decedat după ce a fost înjunghiat într-un cartier de la periferia Dublinului

Un bărbat originar din România, în vârstă de 36 de ani, a fost înjunghiat mortal în cartierul Phibsboro de la periferia Dublinului, în noaptea de sâmbătă spre duminică, potrivit publicației The Irish Independent. Serviciile de ambulanță și poliție din Dublin au fost solicitate să intervină sâmbătă noaptea în urma unui incident violent produs într-un mic apartament din Phibsboro. La locul incidentului a fost găsit un bărbat înjunghiat, care a fost dus la spitalul Mater din Dublin.

La primele ore ale dimineții zilei de duminică, bărbatul a fost declarat decedat.

În urma incidentului, poliția irlandeză a arestat o femeie de aproximativ 45 de ani.

Joe Costello, membru al Partidului Laburist irlandez, a vizitat duminică locul crimei, apreciind că moartea bărbatului originar din România este o tragedie pentru familia sa și a șocat întreaga zonă Phibsboro, una în general liniștită. AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO Hopa / Senatoarea „transferată” la PSD este sora prospăturii lui Băluță...

2 Scandalul din AUR ia proporții!

3 „Ar trebui să se autoia la șuturi în c...” / Un medic îl desființează pe Rogobete, dar taxează dur și opulența sfidătoare de la „PSD luxury-show”

4 VIDEO Surprinzătoarele dezvăluiri ale Ioanei Dogioiu despre PSD

5 Da, oameni buni, a cam început să se adeverească zvonul cu războiul hibrid...