Isărescu: Eu cred că autorităţile asta trebuie să transmită, mai calm; mai bem câte un ceai de tei

Isărescu: Eu cred că autorităţile asta trebuie să transmită, mai calm; mai bem câte un ceai de tei

Agitaţia e caracteristică perioadelor de criză, dar autorităţile trebuie să transmită un îndemn la calm, a declarat, joi, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, la prezentarea Raportului asupra inflaţiei.

"La nivelul cererii suntem cu un exces de cerere la limită. Aici abordările acestea simpliste, de "hai să facem dobânzile real pozitive". Dobândă real pozitivă are cineva în lumea de astăzi în prezent? Nu are pentru că este altceva, este vorba un şoc pe partea ofertei, dar când vedem cum se duce impactul pe celelalte preţuri acolo trebuie să acţionăm. Şi cu relativă forţă pentru că, observaţi, în trimestrul I 2022 Core2 ajustat a crescut mult mai mult, chiar decât ne-am fi aşteptat noi. Au fost mai multe canale. Presiunile costurilor s-au transmis cel mai acut pe segmentul alimentelor procesate, cu ponderi ridicate ale cheltuielilor cu materiile prime şi transportul. Preţurile la energie s-au transmis în cotaţiile produselor agroalimentare, pe canalul costurilor cu transportul, îngrăşăminte şi furaje, dar şi pe un fundal se să spunem de început de panică. De aceea nu ne strică ceva mai multă calmitate. Agitaţia e caracteristică perioadelor de criză. E de înţeles, dar eu cred că autorităţile asta trebuie să transmită: mai calm. Nu? Am înţeles şi eu mesajul. Mai bem câte un ceai de tei. Eu l-am băut cu Eugen Rădulescu (şeful Direcţiei stabilitate financiară din Banca Naţională a României, n.r.). Deci e un sfat bun pentru că şi acest canal psihosocial, al anticipaţiilor, discuţiile care nu se mai termină cu inflaţia şi exagerările sunt specifice, dar nu fac bine", a spus Mugur Isărescu.

El a precizat că au existat câteva episoade de panică. "A fost un început de panică ce a durat două săptâmâni pe piaţa valutară, în special pe piaţa caselor de schimb valutar din motive de lipsă fizică de bancnote, altfel cursul a fost menţinut stabil. De asemenea, a fost panică şi în ceea ce priveşte unele alimente, în special uleiul comestibil şi carburanţii", a explicat şeful băncii centrale.

Conform guvernatorului BNR, cursul valutar a fost stabil, iar în decursul a peste 2 ani s-a depreciat cu aproximativ 4%.

Potrivit datelor prezentate joi de Isărescu, BNR a majorat la 12,5% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi estimează o inflaţie de 6,7 pentru sfârşitul anului viitor. AGERPRES

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Românca ucisă de rechin în Egipt lipsea de două zile din hotelul de 5 stele în care era cazată

2 Totul se petrece în sectorul românesc al Mării Negre / Priviți, americanii și NATO stau cu ochii pe ruși ca pe butelie

3 Un propagandist al Kremlinului se plânge că rușilor li se scuipă în cafea, când frecventează restaurantele din Europa

4 VIDEO Priviți, „dihăniile HIMARS” au început să facă diferența pe câmpul de luptă în favoarea Ucrainei

5 Șeful armatei SUA / În mod clar, China își construiește capacitatea de a ataca Taiwanul