Isărescu: Inflația revine în teritoriu pozitiv în primul trimestru din 2017, însă va fi sub prognoza anterioară

Rata anuală a inflației va reveni în teritoriu pozitiv în primul trimestru al anului 2017, însă nivelul va fi inferior celui estimat în cea mai recentă prognoză pe termen mediu, a declarat vineri guvernatorul Bănci Naționale a României (BNR), Mugur Isărescu, în cadrul conferinței de prezentare a deciziilor de politică monetară adoptate de Consiliul de Administrație al instituției.

"Cele mai recente evaluări reconfirmă perspectiva revenirii ratei anuale a inflației în teritoriu pozitiv în primul trimestru al anului 2017, simultan cu reluarea creșterii ei, pe fondul epuizării impactului tranzitoriu al reducerii la 20% a cotei standard a TVA, al excedentului de cerere agregată și creșterii costurilor salariale unitare. Palierul pe care rata anuală a inflației este așteptată să se poziționeze este totuși inferior celui evidențiat în cea mai recentă prognoză pe termen mediu", a explicat guvernatorul BNR.

Totodată, în comunicatul emis după ședința Consiliului de Administrație se remarcă faptul că rata anuală a inflației a scăzut în luna noiembrie 2016 la—0,7%, ușor sub nivelul prognozat, după ce în luna octombrie ajunsese la—0,43%.

"Readâncirea ratei anuale a inflației în teritoriu negativ s-a datorat, în principal, scăderii dinamicii prețului produselor din tutun și impactului reducerii tarifelor polițelor RCA", a mai spus Mugur Isărescu.

În plus, decizia BNR a fost luată în contextul în care creșterea economică a încetinit în trimestrul III 2016, temperarea fiind mai pronunțată decât cea previzionată.

"Dinamica anuală a PIB s-a redus la 4,4% (de la 6% în trimestrul II), exclusiv ca urmare a decelerării creșterii cererii interne, pe seama ambelor componente, consum și investiții. Contribuția negativă a exportului net s-a restrâns semnificativ, pe fondul scăderii mult mai ample a dinamicii importurilor în raport cu cea a exporturilor de bunuri și servicii. Din perspectiva ofertei, serviciile au redevenit cel mai dinamic sector, continuând să dețină cea mai mare contribuție la creșterea economică", se mai arată în comunicatul BNR.

Pentru perioada următoare, riscurile la adresa perspectivei inflației provin din mediul intern și extern, subliniază BNR. "Pe plan extern, se remarcă riscuri legate de creșterea economică a zonei euro, problemele sistemului bancar european, negocierile pentru Brexit, precum și riscurile privind evoluția prețului petrolului și al altor materii prime", a mai spus Isărescu.

CA al BNR a decis, vineri, menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,75% pe an, continuarea gestionării adecvate a lichidității din sistemul bancar și păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit.

AGERPRES


populare
astăzi

1 „Toată criza asta e opera SRI / Nicușor Dan a favorizat prea mult PSD, s-a amestecat prea avid în guvernare / Nu există niciun control asupra serviciilor …

2 Proprietarul: „Au spart cinci uși și patru televizoare” / Două cupluri au închiriat o cabană, apoi au distrus-o

3 „Lovitura cea mai mare pe care o poate primi Sistemul este ca oamenii aceia să se întoarcă de bună voie la Dumbrava. De asta îi este şi mai frică Sist…

4 Doulă de moarte, meseria care reînvie un rol ancestral: Anca Magyar despre fobia urbană față de sfârșit

5 Fiecare grupă de sânge, un profil unic: Ce riscuri și avantaje medicale aduce