Israel a atacat Iranul, după rachetele lansate de Teheran. Trump îi ceruse lui Netanyahu să nu riposteze

Israelul a lansat lovituri aeriene în centrul și vestul Iranului, ca răspuns la atacuri cu rachete dinspre Teheran, după ce Donald Trump i-ar fi cerut lui Benjamin Netanyahu să nu riposteze.

Sursa X / @NibbsWaltz224

Televiziunea de stat iraniană a relatat că au fost auzite explozii în Isfahan, Karaj, Tabriz și Teheran, fără a oferi imediat detalii suplimentare. Un martor din Teheran a declarat că a auzit cel puțin o deflagrație puternică în zona de vest a capitalei.

Autoritățile iraniene au închis spațiul aerian din jurul aeroportului internațional Imam Khomeini din Teheran – principalul aeroport al țării – după atacul israelian. Oficialii iranieni nu au oferit detalii despre țintele lovite și nici despre eventuale pagube, potrivit The Guardian.

Sursa X / @InspiredCastro

Armata israeliană a transmis, la primele ore ale dimineții, un scurt mesaj în momentul începerii loviturilor: „Cu puțin timp în urmă, Forțele Aeriene Israeliene au lovit ținte militare aparținând regimului terorist iranian din vestul și centrul Iranului.” Nu au fost oferite alte detalii.

Acțiunea vine după ce Forțele de Apărare ale Israelului (IDF) au anunțat că o rachetă a fost lansată din Yemen către teritoriul israelian, iar sistemele de apărare aeriană au fost activate pentru interceptarea amenințării.

Sursa X / @DropSiteNews

Publicația The Times of Israel a relatat că sirenele de avertizare au sunat în Ierusalim, Tel Aviv și în alte zone din centrul Israelului.

Sursa X / @ariel_oseran

Trump i-a cerut lui Netanyahu să nu riposteze

Donald Trump a vorbit cu mai multe instituții media americane și internaționale după atacul cu rachete al Iranului. Înaintea unei convorbiri cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, el a declarat pentru Axios că intenționează să îl îndemne pe Netanyahu să nu riposteze la atacul iranian.

Președintele SUA a repetat acest mesaj și pentru postul israelian Channel 12 , afirmând că nu dorește să vadă „un atac suplimentar în această seară”.

„Atacurile iraniene nu au rănit pe nimeni”, a spus Trump. „Fiecare și-a făcut de cap. Israel a avut lovitura lui și Iran a avut lovitura lui. Nu mai este nevoie de încă una.”

El a adăugat că urmează să îl sune „imediat” pe Netanyahu pentru a-l îndemna să nu riposteze.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Valorile” României au lovit din nou...

2 „Declin cu respect această eventuală nominalizare”

3 BREAKING Nume controversate apar în viitorul Guvern / Lista miniștrilor din Guvernul Tomac și cine sunt aceștia

4 VIDEO Priviți, Rusia a început să se teamă!

5 VIDEO „Ești proastă!” / Derapaj total al lui Trump la NBC: o jignește pe jurnalista Kristen Welker și iese din interviu în plin schimb de replici