Israel: Ehud Olmert, primul fost prim-ministru care ajunge în spatele gratiilor, pentru corupție și obstrucționarea justiției

Israel: Ehud Olmert, primul fost prim-ministru care ajunge în spatele gratiilor, pentru corupție și obstrucționarea justiției

Fostul prim-ministru israelian Ehud Olmert a fost încarcerat luni, devenind primul șef al guvernului israelian care a ajuns în spatele gratiilor, după ce a fost condamnat definitiv la 19 luni de detenție pentru corupție și obstrucționarea justiției, relatează DPA și AFP. Olmert, în vârstă de 70 de ani, prim-ministru între 2006 și 2009, s-a prezentat la închisoarea Maasiyahu, aflată la sud-est de Tel Aviv, cu puțin timp înaintea orei locale 10:00 (08.00 GMT), pentru a-și ispăși pedeapsa.

Într-un mesaj video înregistrat înainte de încarcerare, Olmert spune că merge la închisoare 'cu inima grea', vorbind despre o experiență 'dureroasă și stranie'.

'Când eram prim-ministru, mi s-a dat cea mai înaltă responsabilitate de a apăra securitatea cetățenilor Israelului, iar astăzi eu sunt cel care urmează să fie închis în spatele gratiilor', afirmă Olmert în mesaj.

El recunoaște că a comis 'greșeli', dar susține că acestea nu au fost infracțiuni, negând că ar fi luat mită.

'Viața mă pune astăzi în fața unui test care nu este ușor. Mă îndrept spre el cu mare tristețe', adăugă el.

Dată fiind calitatea sa de cunoscător de secrete de stat, autoritățile i-au pregătit lui Olmert condiții de securitate speciale. Fostul premier va fi încarcerat în blocul 10 de la Maasiyahu, denumit de presă 'aripa VIP' a închisorii.

În același penitenciar este închis și fostul președinte Moshe Katsav, care ispășește o pedeapsă de 7 ani pentru viol și hărțuire sexuală.

Ehud Olmert va petrece 18 luni în spatele gratiilor pentru mită primită în cadrul unui proiect imobiliar faraonic, denumit Holyland, din Ierusalim, pe când era primar al orașului, între 1993 și 2003. În afacere au mai fost implicați și alți oficiali de rang înalt.

Acestei pedepse i s-a adăugat săptămâna trecută încă o lună de detenție, pentru obstrucționarea justiției, pentru că Olmert a încercat să cumpere tăcerea fostei sale secretare Shula Zacken pentru a nu depune mărturie împotriva lui.

În mai 2005, Ehud Olmert a fost condamnat la 8 luni de detenție cu executare pentru că a primit zeci de mii de dolari de la omul de afaceri american Morris Talansky pe când era ministru al comerțului și industriilor (începând din 2003). Dosarul urmează să fie judecat în apel de Curtea Supremă, care nu a anunțat data deciziei sale.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Indexarea pensiilor / ce variante sunt luate în calcul și ce prime ar putea primi pensionarii

2 Un pensionar român a câștigat în instanță și și-a majorat punctajul de pensie cu 50%

3 BREAKING Primul sondaj pe București care pare pe bune!

4 BREAKING Voi ați citit asta? / Avertismente și solicitări care dau fiori ale FMI pentru România...

5 De citit... / Se risipește vraja? / Cine a pus la punct infrastructura IT din spatele lui Călin Georgescu? Indiciile care duc către un grup slovac și legă…