Israelul a intrat în Fâșia Gaza fără a-și pregăti în prealabil operațiunile, spune un general israelian în rezervă

Israelul a intrat în Fâșia Gaza fără a-și pregăti în prealabil operațiunile, spune un general israelian în rezervă

Un general israelian în retragere a acuzat armata israeliană că acționează la sol în Fâșia Gaza fără planuri pregătite în prealabil, fapt care pune în pericol operațiunile și soldații, relatează Jerusalem Post.

Intrarea unui tunel din Fâșia Gaza FOTO SHUTTERSTOCK

Forțele de Apărare Israeliene (IDF) au intrat în luptă fără a avea planuri pentru operațiunile de la sol și fără un antrenament corespunzător în materie de siguranță, ceea a creat situația ca fiecare unitate să decidă la fața locului cum să pătrundă într-o locuință suspectă, punându-se astfel în pericol, a declarat zilele trecute generalul în rezervă Itzhak Brik pentru Radio Nord.

El a acuzat armata israeliană de neglijență în ceea ce privește disciplina operațională, subliniind că „fiecare comandant de companie” face orice dorește în măsura în care comandamentul superior este deconectat și dă dovadă de lipsă crasă de implicare.

„Nu așa câștigi un război”, a spus el.

Totodată, sunt deja semne că IDF pierde câștigurile operaționale în nordul Fășia Gaza unde teroriștii Hamas s-au reîntors în număr mare prin tuneluri.

„Am participat la războaiele Israelului și nu m-am mai confruntat cu un eșec organizațional de o asemenea gravitate...Din moment ce IDF a intrat în luptă fără planuri pregătite în prealabil, cu unități de rezervă care nu s-au mai antrenat de ani de zile, pe un teren urban cu care nu sunt familiarizați... s-a creat o situație absurdă.

Fiecare unitate a decis asupra propriei proceduri de curățare a zonelor urbane, cum să intre în casele bănuite că au capcane, și există multe unități care nu respectă regulile de bază privind siguranța....Comandanții decid singuri cum să acționeze în funcție de cum apreciază situația, fără nicio informare din partea superiorilor lor, în timp ce eșaloanele superioare sunt complet deconectate, permițând ca asta să se întâmple din nou și din nou”, a punctat generalul israelian în rezervă.

El a dat exemple recente despre cum un număr mare de soldați israelieni și-au pierdut viața sau au fost grav răniți intrând în casele din enclava asediată în care fuseseră amplasate bombe, punând aceste incidente, despre care spune că sunt frecvente, pe seama măsurilor defectuoase de siguranță.

Situația pe teren în Fâșia Gaza

Generalul în rezervă Itzhak Brik a criticat și felul în care IDF a gestionat situația în nordul Fâșiei Gaza unde, a amintit el, ministrul israelian al apărării Yoav Gallant declarase cu doar două luni în urmă controlul absolut asupra acestor teritorii pe care acum IDF riscă să le piardă.

„Teroriștii Hamas s-au întors în masă prin tunelurile din nordul Fâșiei, de unde IDF și-a evacuat toți soldații și nu i-a înlocuit cu întăriri din cauza lipsei de proceduri de operare.

Hamas controlează din nou locuitorii din Gaza, reconstruindu-și capacitățile în zonă. Soldații noștri efectuează raiduri asupra lor, iar ei sunt uciși și răniți de explozibili și capcanele pe care Hamas le-a pregătit. Majoritatea morților și răniților noștri nu sunt victime în urma luptelor directe cu Hamas, ci din pricina explozibililor și capcanelor. Cu alte cuvinte: La câteva luni după ce am capturat nordul Fâșiei, îl pierdem din nou”, a spus Brik.

Scenariul unui război cu Libanul

Vreme de 20 de ani, iranienii și milițiile lor Hezbollah, în Siria, Yemen și Irak, au construit o anvelopă de 250.000 de rachete în jurul statului Israel. Vorbim despre un război regional la o scară de 3.000-4.000 de rachete pe zi, inclusiv rachete care vizează centrele populate, infrastructura de apă, liniile electrice și centrele economice din miezul țării: zona Gush Dan, Golful Haifa, Beersheba și Ierusalim. Din 2002, șefii noștri de stat major au decis că războaiele majore s-au încheiat, avem pace cu Egiptul și Iordania și nu este nevoie de o armată mare, așa că au redus armata la șase divizii, adică practic au redus-o aproape la zero.

Ei vorbesc despre o armată mică și de înaltă tehnologie, dar nici măcar nu este de înaltă tehnologie, pentru că nu au implementat tehnologia. Rezerviștii nu au fost instruiți și nici nu au întreținut depozitele de echipamente... Următorul război regional, dacă va izbucni împotriva Hezbollah, va fi în cinci arene simultan... iar noi suntem o armată minusculă, incapabilă să fim în două locuri în același timp”, a subliniat generalul israelian în rezervă.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 După America Express, copiii Andreei Esca fac din nou echipă la Antena 1. Alexia Eram: „M-am simțit foarte bine la filmări”

3 „Ar fi primul val al ofensivei”

4 Ovidiu Popescu, umilință maximă din partea patronului. Cu ce echipă va semna cel mai vechi om din lotul FCSB

5 Voi vedeți ce se întâmplă în Polonia?