Israelul le cere cetățenilor săi să părăsească Turcia, menționând amenințarea pe care o reprezintă Statul Islamic

Israelul le-a cerut luni cetățenilor săi aflați în Turcia să plece "cât mai curând posibil" din această țară în cadrul unei recomandări revizuite de călătorie care indică riscul de noi atacuri după cel din 19 martie, de la Istanbul, atribuit organizației jihadiste Statului Islamic, relatează Reuters.

Trei turiști israelieni și un iranian au fost uciși în atacul de la Istanbul, fapt care a determinat biroul pentru combaterea terorismului din cadrul guvernului israelian să emită o avertizare generală de călătorie de nivel 3 pentru Turcia.

Într-o declarație a biroului israelian, alerta a fost ridicată luni la nivelul 2, indicând o "amenințare semnificativă concretă" privind posibile atacuri ale Statului Islamic sau ale unor grupări similare împotriva unor obiective turistice turcești, fără menționa ce a determinat alerta.

Potrivit declarației, israelienii ar trebui să evite să meargă în Turcia și, dacă se află deja în această țară, "să plece cât mai curând posibil". În cazul instituirii unei nivel de alertă 1 de către Israel, aceasta ar însemna că cetățenii israelieni ar fi fost sfătuiți să părăsească Turcia imediat.

AGERPRES/(AS — autor: Violeta Gheorghe, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Gabriela Badea)


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Proiect de lege controversat al liderului AUR Petrişor Peiu, acţionar la 20 de companii listate la bursă