Istoria punctului nevralgic care poate arunca în aer prețurile la combustibil. De ce e atât de importantă Strâmtoarea Ormuz

Strâmtoarea Ormuz a devenit, pe fondul războiului izbucnit în Orientul Mijlociu, un punct cheie al unei crize geopolitico-economice care produce deja efecte globale. Acest loc, puțin cunoscut publicului larg, are o istorie bogată și zbuciumată, marcată de piraterie, colonialism și război.

Strâmtoarea Ormuz FOTO wikipedia

Puțin cunoscută publicului larg până la izbucnirea războiului din Orientul Mijlociu, strâmtoarea Ormuz a ajuns din nou în atenția lumii întregi. Pe fondul coflictului cu Iranul și a amenințărilor la adresa comerțului cu petrol din statele arabe, Ormuz a devenit unul dintre cele mai sensibile locuri din politica mondială. Închiderea completă a acestei strâmtori de iranieni sau minarea ei, cum amenință regimul de la Teheran, poate duce la pierderi economice importante și la schimbarea jocurilor economice în materie de produse petroliere pe tot Globul. Strâmtoarea Ormuz a fost, însă, un punct nevralgic și un nod comercial important de-a lungul a peste o mie de ani, legând Asia și Orientul Mijlociu de Africa și Europa. De-a lungul acestui mileniu, strâmtoarea Ormuz a avut o istorie zbuciumată, marcată de piraterie și rivalități maritime, fiind un obiectiv strategic al imperiilor, iar astăzi cel mai important punct energetic al planetei.

O rută a petrolului ușor de controlat

Strâmtoarea Ormuz are aproximativ 180 de kilometri lungime, o lățime minimă de aproximativ 40 de kilometri și o adâncime de 110 metri. Este singurul canal maritim care leagă Golful Persic, bogat în petrol, de Golful Oman și Marea Arabiei. Peste 20% din exporturile globale de petrol și gaze naturale lichefiate trec prin strâmtoare, care servește drept principală rută pentru petrolul exportat din Iran, Irak, Kuweit, Qatar și Emiratele Arabe Unite. Aproximativ 20–30% din petrolul transportat pe mare la nivel mondial trece prin acest punct. Totodată, aproape 20% din gazul natural lichefiat al lumii tranzitează tot această zonă.

„Strâmtoarea Ormuz este cel mai important punct de tranzit petrolier din lume”, arată un raport energetic. Este una dintre cele mai importante treceri maritime din lume pentru cǎ leagă Golful Persic de Golful Oman și, mai departe, de Oceanul Indian și separă Iranul (la nord) de exclava Musandam din Oman, situată în Peninsula Arabică (la sud). Bandar Abbas, un port iranian de importanță economică și militară, se află pe coasta sa nordică, în apropierea căreia se află insulele iraniene Qeshm, Hormuz, Hengām și Lārak. Emiratele Arabe Unite sunt, de asemenea, situate în apropierea Ormuzului, la aproximativ 80 km de cel mai îngust punct al strâmtorii, de o parte și de alta a Peninsulei Musandam. Petrolierele traversează strâmtoarea pe culoare navigabile separate, pentru intrare și ieșire cu o lățime de 3 kilometri și o zonă tampon pentru a evita accidentele, tot de 3 kilometri. O mare parte a rutelor navigabile se află în apele teritoriale ale Omanului, iar cealaltă parte în apele teritoriale iraniene. Regimul transportului prin Strâmtoarea Ormuz se desfășoară sub incidența dreptului maritim internațional și a Convenției Națiunilor Unite asupra dreptului mării (UNCLOS).

Stramtoarea Ormuz astăzi

Configurația geografică a strâmtorii îi conferă vulnerabilitate, făcând-o ideală pentru controlul militar, adică pentru influența accesul la resursele energetice din Orientul Mijlociu. În mod normal, pentru siguranța trecerii prin strâmtoare, mai ales a petrolierelor, a fost desemnată, încă din 1995, Floata a Cincea a Marinei SUA, cu sediul la Bahrain.

O poartă între civilizații. Ce înseamnă numele strâmtorii

De-a lungul istoriei, această fâșie relativ îngustă de apă a fost mai mult decât o simplă rută de navigație. Ea a fost o răscruce între civilizații, o poartă a comerțului oriental. Încă din Antichitate, era o verigă esențială în rețeaua de schimburi dintre Orient și Occident. Navele care veneau din India și din zonele îndepărtate ale Asiei transportau mirodenii, textile, pietre prețioase și alte bunuri exotice către porturile Persiei și ale Peninsulei Arabice . De acolo, mărfurile erau preluate de caravane și trimise către marile piețe ale Orientului Apropiat și chiar mai departe către estul Europei, pe faimosul „Drum al Mătăsii”. Numele strâmtorii vine din limba persană. „Hormuz”, din persana medie, reprezintă numele zeului zoroastrian Ahura Mazda (zoroastrismul - religie monoteistă a Persiei Antice și medievale până la islamizare). Alte opinii indică faptul că numele strâmtorii ar veni din persana comună și ar însemna „locul de întâlnire”.

O altă teorie spune că strâmtoarea Ormuz a fost numită după Ifra Hormizd, mama regelui Shapur al II-lea al Persiei, care a domnit între 309 și 379 d.Hr. Iată cum era descrisă în Antichitate. „La capătul superior al acestei insule, numite Calaei, se află un lanț muntos numit Calon, iar nu departe de acesta urmează gura Golfului Persic, unde se găsesc multe scoici de perle. În stânga strâmtorilor se află munți mari numiți Asabon, iar în dreapta se înalță un alt munte rotund și înalt numit Semiramis. Între ei trecerea peste strâmtoare este de aproximativ șase sute de stadii, dincolo de care acea mare foarte mare și lată, Golful Persic, se întinde departe în interior. La capătul superior al acestui golf se află un oraș comercial desemnat prin lege numit Apologus, situat lângă Charaex Spasini și râul Eufrat”, se arată în „Periplul Mării Eritreene”.

În Evul Mediu, această zonă a trecătorii a devenit centrul unui stat comercial prosper, numit Regatul Ormuz. Situat pe Insula Ormuz, regatul controla principalele rute maritime dintre India și Orientul Mijlociu. Comerțul intens a transformat orașul Ormuz într-un port cosmopolit, descris de călători ca fiind unul dintre cele mai bogate centre comerciale ale lumii islamice. Negustori persani, arabi, indieni și africani se întâlneau aici, iar taxele comerciale aduceau venituri uriașe conducătorilor locali.

Strâmtoarea, mărul discordiei între marile puteri maritime

Ceea ce se întâmplă astăzi în zona strâmtorii Ormuz este un eveniment cu repetiție al istoriei fiindcă a fost un punct nevralgic odată cu dezvoltarea comerțului în zonă, chiar și înainte de descoperirea petrolului în țările arabe. Fiind un punct esențial al comerțului asiatic și o punte de legătură între civilizații, mai multe puteri ale secolului al XVI-lea și-au disputat controlul asupra acesteia. Primii care au pus ochii pe strâmtoarea Ormuz au fost otomanii, urmați de portughezi. În 1507, exploratorul portughez Afonso de Albuquerque a cucerit insula Ormuz și a construit o fortăreață. Ulterior, portughezii au transformat strâmtoarea într-un punct central al imperiului lor comercial.

Exerciții militare iraniene FOTO epa efe

„Cine stăpânește Ormuz stăpânește cheia tuturor comerțurilor din Orient”, preciza un cronicar portughez. La un moment dat, însă, la mijlocul secolului al XVI-lea, portughezii intră în conflict cu otomanii pentru supremația în Golful Persic și Oceanul Indian. Situația s-a complicat în momentul în care planurile otomane prevedeau acapararea zonei în interesul Înaltei Porții. Începând din jurul anului 1515, așa cum arată scrisorile din arhivele palatului Topkapi, otomanii au început campanii de cucerire în zona Irakului și Persiei. Otomanii intră în Basra în 1546. Negustorii arabi fac presiuni la portughezi pentru a-i scăpa de otomani. Portughezii acceptă. Fiul lui Vasco da Gama fusese trimis să navigheze pe Marea Roșie și să atace baza navală otomană de la Suez în 1541, dar misiunea a eșuat.

Tensiunile sporite din zonă au izbucnit din nou în timpul guvernatorilor Dom João de Castro (1545-1548) și Afonso de Noronha. Comanda flotei otomane a fost încredințată lui Pirı Reis, numit în 1547 în funcția de amiral al flotei nou create din Oceanul Indian. Primul pas al lui Pirı Reis la începutul anului 1548 a fost recucerirea Adenului, care căzuse în mâinile șeicilor locali. Șeicii i-au invitat pe portughezi în 1547 să se alieze cu ei. Războiul a continuat nestingherit încă un deceniu. În 1622, portughezii au fost alungați de englezi prin intermediul unei alianțe realizate de British East India Company cu Abbas I al Persiei. După acest moment, controlul asupra comerțului maritim din Golf a devenit o competiție permanentă între imperii regionale și puterile europene.

Un cuib de pirați

Pe lângă conflictele dintre marile puteri coloniale, susținute de șeici și alți lideri locali, pe coastele din zona Strâmtorii Ormuz și-au făcut sălaș mai multe bande de pirați. Tâlharii mărilor au dominat apele din jurul strâmtorii timp de trei sute de ani, din secolul al XVII-lea și până în secolul al XIX-lea. Regiunea litorală aflată la sud de strâmtoare, în zona actualelor Emirate Arabe Unite, era cunoscută de navigatorii europeni drept „Coasta Piraților”. Pirații proveneau mai ales din rândul triburilor Ras al-Khaimah sau din cel al triburilor care ocupau peninsula Musandam. Aceștia atacau adesea navele comerciale care traversau Golful Persic. Corăbiile încărcate cu mărfuri prețioase reprezentau o pradă tentantă, iar geografia complicată a coastelor, cu numeroase golfuri și ascunzători naturale, oferea refugii ideale pentru pirați. Navele aveau escorte militare serioase pentru a nu rămâne fără marfă pentru cǎ, de multe ori, pirații ucideau toți membrii echipajelor.

Pentru negustorii europeni și pentru imperiile coloniale, pirateria devenise o amenințare serioasă la adresa comerțului. Imperiul Britanic a lansat expediții navale împotriva acestor baze în 1809 și 1819. După distrugerea principalelor forturi maritime și semnarea unor tratate de pace cu triburile locale, britanicii au reușit să reducă drastic pirateria. Din aceste acorduri maritime s-au dezvoltat ulterior statele care formează astăzi Emiratele Arabe Unite.

„Aurul negru” a complicat și mai mult destinul strâmtorii Ormuz

În secolul XX, descoperirea uriașelor rezerve de petrol din regiune a transformat definitiv rolul strategic al strâmtorii. Statele din jurul Golfului Persic, precum Arabia Saudită, Iran, Irak, Kuweit sau Qatar, au devenit mari exportatoare de petrol, iar cea mai mare parte a exporturilor lor maritime trebuie să traverseze această strâmtoare. Inevitabil, în Orientul Mijlociu, acest butoi cu pulbere al Asiei, au apărut și conflicte care au adus în discuție problema strâmtorii Ormuz . De exemplu, în 1984, în timpul războiului Iran-Irak, țările aflate în conflict au început să-și atace reciproc navele petroliere din Golful Persic. Iranul a atacat și petrolierele care se îndreptau spre și dinspre Kuweit dar către și alte state din Golf. Așa-numitul „Război al Petrolierilor”, care a dus la atacuri asupra a peste 100 de petroliere, a determinat implicarea Statelor Unite și a mai multor națiuni din Europa de Vest pentru a asigura trecerea în siguranță a petrolierelor în zona strâmtorii. În secolul XXI, forțele navale iraniene și americane s-au angajat în mai multe confruntări în strâmtoare.