ISU Bucureşti-Ilfov: Incendiu la o magazie de lemne aflată în curtea bisericii de la intrarea în Parcul Plumbuita

O magazie aflată în curtea bisericii de la intersecţia străzilor Doamna Ghica şi Pantelimon, la intrarea în Parcul Plumbuita, şi în care erau depozitate lemne a luat foc luni.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov, magazia a ars puternic, din cauza lemnelor din interior, cu degajare masivă de fum, însă nu s-au înregistrat victime.

Incendiul a fost localizat, iar la faţa locului se află trei autospeciale de stingere, una de descarcerare, o autoscară şi un echipaj SMURD. AGERPRES


populare
astăzi

1 România riscă falimentul / decizia CEDO de joi pe drepturile salariale care ar putea bloca bugetul

2 Noua lege a pensiilor ajunge joi pe masa CCR: mii de români contestă recalcularea

3 Lio, ce făcurăm, fete? / Verdict dur de la CEDO pentru judecătorii români care și-au cerut restanțele salariale

4 Țărănoiul s-a întors acasă...

5 Cine stă în spatele marilor lanțuri de magazine din România